„Pedo”, șoferul de microbuz școlar care agresa fetele de gimnaziu, condamnat după șapte ani de la comiterea faptei
0Un fost șofer de microbuz școlar, în prezent pensionar, a fost condamnat la închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, la șase ani de la comiterea faptei pentru dovedirea căreia o familie cu posibilități modeste s-a luptat continuu. Cazul a fost expus în contextul crimelor de la Caracal.
O fată de 12 ani s-a confruntat, începând cu luna iulie 2018, cu o situație care avea să-i marcheze toată adolescența. Șoferul microbuzului școlar care îi aduna pe copii de prin satele localității Dobrun, din județul Olt, și-i ducea la școala din centru, a început să facă gesturi nefirești. O invita pe locul de lângă șofer, o atingea „neintenționat” pe sâni, scăpa vorbe nepotrivite. Fetele au început să vorbească între ele despre comportamentul lui „nea Mihai” și așa a aflat că și prietenele sale erau supuse aceluiași comportament nepotrivit. Mai mult, fetele au început să-i spună bărbatului „Pedo”.
Totul a culminat cu o întâmplare care a pus pe jar întreaga familie. Adolescenta a mers, împreună cu o altă prietenă, în magazinul deținut de familia șoferului de microbuz școlar pentru mici cumpărături. Bărbatul nu s-a mai rezumat doar la gesturi „din întâmplare”, ci i-a vorbit fetei „pe șleau” despre intențiile sale. A întrebat-o dacă are prieten și i-a promis că-i va arăta „cum să iubească”.
„Fetiţa îl cunoaşte pe acest nene, zis nea Mihai, de la grădiniţă, de când se ducea ea la grădiniţă. Nu ne-am fi gândit vredată ca el să-i facă la fata mea în halul ăsta. Când fetiţa s-a dus la cursurile de dans (n.r. – fata a fost membră a ansamblului folclorin „Dobruneanca” din comună), acest monstru a pus mâna pe fată, a pupat-o, a luat-o de fund, a întrebat-o dacă are iubit şi i-a spus că o învaţă el să iubească cu adevărat. Şi a zis – să nu spui la nimeni, că ne-am dat dracului dacă spui la cineva!“, declara mama copilei, pentru „Adevărul”, în anul 2019, la câteva luni de când familia sesizase deja autoritățile și cercetările erau în curs.
Cum a ajuns agresiunea caz mediatizat
Bărbatul care astăzi are aproape 70 de ani era la acel moment cunoscut printre fetele din sat ca având un comportament cel puțin nepotrivit. Doar adolescenta care astăzi vrea să devină polițistă a avut însă curaj să-i povestească mamei sale totul, cu lux de amănunte. Sau, poate, au făcut și alte fete la fel, cert este că mama acestei copile a fost singura care nu a mai stat pe gânduri, ci a sunat la 112 imediat, anunțând cele întâmplate.
Agresiunea a avut loc într-o zi din aprilie 2019, o zi de weekend. S-a demarat ancheta, iar inițial, pe lângă mărturia fetei, au fost și declarații ale altor fete, care, culmea, unele dintre ele pățiseră lucruri cu mult mai grave. Cu toate acestea, când a ajuns totul la procuror, inițial o femeie, cercetăriile au luat o întorsătură nefericită.
În luna iulie 2019, întreaga Românie a fost lovită ca de trăsnet de crima înfiorătoare căreia i-a căzut victimă Alexandra Măceșanu, o fată dintr-o localitate de lângă Caracal, care a plecat spre oraș cu o mașină „la ocazie”. Binevoitorul care s-a oferit să o ducă pe Alexandra Măceșanu la Caracal i-a fost în cele din urmă criminal. De la acel eveniment, luni de zile atenția a fost îndreptată aupra județului Olt, iar mama adolescentei din Dobrun a prins curaj și a făcut tot posibilul să-și spună la rândul ei problema. Așa a ajuns să fie făcut public cazul agresiunii sexuale.
Cu toată expunerea publică, în acest caz s-a dat de patru ori „neînceperea urmăririi penale”, în ciuda mărturiilor cutremurătoare adunate la debutul cercetărilor. Familia fetei a reușit de fiecare dată să întoarcă lucrurile și să convingă judecătorul că nu doar că nu sunt închipuiri sau acuzații false, ci că bărbatul cel mai probabil va continua să se comporte astfel și va răni și alte fete nevinovate.
Șoferul de microbuz școlar și-a recunoscut vinovăția
În acest an, la peste șapte ani de la comiterea primelor gesturi reprobabile față de adolescentă, fostul șofer de microbuz, pus în fața mai multor probe adunate de către ultimul procuror, al treilea, care a instrumentat dosarul, și-a mărturisit vinovăția și a semnat un acord de recunoaștere. Dosarul a ajuns în instanță, iar Judecătoria Caracal a pronunțat, după două amânări, verdictul în primă instanță, marți, 24 iunie 2025, condamnându-l pe bărbat la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei și o perioadă de încercare de patru ani.
Iată ce a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, structura care a trimis dosarul în judecată:
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-IPJ Olt, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi structurile teritoriale au finalizat urmărirea penală într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
„Atingeri nepotrivite în zona dorsală, fesieră, a sânilor, feţei, picioarelor, etc., în scopul obţinerii excitaţiei sexuale”
În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada iulie 2018-martie 2019, inculpatul N.M., din comuna Dobrun, sat Roșienii Mari, jud. Olt, profitând de starea de minoritate şi imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a agresat-o sexual, de mai multe ori, prin atingeri nepotrivite - în zona dorsală, fesieră, a sânilor, feţei, picioarelor, etc., în scopul obţinerii excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale, pe victima B.A.E., în vârstă de 12 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce aceasta se deplasa cu microbuzul şcolar condus de către inculpat, în faţa porţii de acces de la curtea Şcolii Gimnaziale Dobrun, ori atunci când se afla în incinta unui magazin administrat de acesta, situat pe raza comunei Dobrun, sat Roșienii Mari, jud. Olt. (6 acte materiale)
În urma probatoriului administrat, în data de 24.03.2025, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reţinerii faţă de inculpatul N.M., pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin. 1 și 12 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 5 C.p. (6 acte materiale).
Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 25.03.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul N.M., cercetat pentru săvârşirea infr. de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin. 1 și 12 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 5 C.p. (6 acte materiale), pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 25.03.2025, stabilindu-se să respecte mai multe obligaţii, printre care: „să nu se apropie şi să nu comunice, direct ori indirect, pe nici o cale, cu persoana vătămată B.A.E....”.
Inculpatul N.M., fără antecedente penale, a recunoscut fapta săvârşită, totodată solicitând încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Având în vedere că din probele administrate au rezultat suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului N.M., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 480 din Codul de procedură penală, la data de 30.04.2025 s-a procedat la încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei cu inculpatul N.M. având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind sesizată instanţa căreia îi revenea competenţa să judece cauza în fond, respectiv Judecătoria Caracal.
Prin sentinţa penală nr.228 din data de 24.06.2025 a Judecătoriei Caracal s-a dispus admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa cu închisoarea de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen., pentru infracţiunea de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, prev. de art. 2191 alin. 1 și 12 C.p., cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. şi art. 5 C.p. (6 acte materiale)”.
Vrea să devină polițistă
Copila care la momentul agresiunii avea doar 12 ani este astăzi proaspăt absolventă de liceu. A terminat Bacalaureatul cu note bune și se pregătește să susțină examen de admitere la școala de subofițeri de poliție. Au fost ani grei, dezvăluie mama copilei, ani în care familia, care la momentul producerii faptelor era destul de strâmtorată, a fost nevoită să-și vândă anumite bunuri pentru a putea susține lupta în instanță și pentru a-i putea oferi fetei sprijinul necesar. Au plătit ședințe de psihologie, apoi tratament de recuperare, din cauza traumelor suferite fata confruntându-se și cu o cădere agresivă a părului. Au fost evaluări psihologice prin care fata a trecut de-a lungul anilor, familia acceptând tot ceea ce i s-a cerut în timpul cercetărilor, cu un singur scop: „adevărul să iasă la iveală”.
Deși i-a fost foarte greu, nu i-a păsat de gura lumii, mai precizează mama copilei, tot ceea ce a contat fiind „să se descopere dreptatea” și fata să reușească să treacă cu bine peste toate cele întâmplate.
Sentința de-abia pronunțată este o luptă câștigată cu puțin timp înainte ca faptele să se prescrie. Copila nu a decis încă dacă va contesta sentința sau este capăt de drum, în ceea ce o privește, în acest caz.