Paul Stănescu: „Există interese de a transfera POR-ul de la Ministerul Dezvoltării doar ca să se ascundă eşecul sau lipsa de viziune“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, pentru care preşedintele Klaus Iohannis încă nu a semnat decretul de revocare din funcţie, acuză că plăteşte pentru un delict de opinie.

„Sunt plăcut surprins că, astăzi (n.r. - vineri, 28 decembrie 2018), la începutul şedinţei de Guvern, doamna prim-ministru Viorica Dăncilă ne-a recunoscut, mie şi echipei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice MDRAP), meritele pe care le-am avut pentru salvarea unuia dintre cele mai performante programe care contribuie la dezvoltarea regională: Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. După cum am mai spus, a fost o muncă de echipă, iar eu, ca ministru numit politic în această funcţie, am avut încredere în personalul tehnic din minister, care a venit cu propuneri pertinente şi realiste! Putem spune că, împreună, am salvat acest program şi nu am recurs la soluţii de compromis, propuse, în necunoştinţă de cauză, de anumiţi oameni politici, care au impresia că se pricep la orice! Asta pentru că ştiu că au existat şi există în continuare interese de a transfera POR-ul de la MDRAP doar ca să se ascundă eşecul sau lipsa de viziune din alte programe operaţionale“, a precizat vicepremierul într-un comunicat de presă.

Stănescu se autocaracterizează ca fiind „un ministru pe care unii îl vor înlăturat din Guvern, din cauza unui delict de opinie“. El mai precizează că „dacă riscul de dezangajare pentru POR era de 850 de milioane de euro, prin măsurile pe care le-am luat, nu doar că am evitat acest risc, ci am atras chiar mai mulţi bani, adică 876 de milioane de euro, pentru proiecte din domeniile sănătăţii, educaţiei, monumentelor istorice, drumurilor judeţene şi mobilităţii urbane!“.

Vicepremierul a reluat, în cuprinsul declaraţiei de presă, motivele pentru care consideră că şeful PSD a dispus înlăturarea sa din Guvern.

„Ce concluzie putem trage de aici? Că ministrul Stănescu trebuie înlăturat pentru că a salvat POR-ul sau pentru că are alte păreri faţă de activitatea de partid, în ceea ce priveşte ingerinţa politicului în munca specialiştilor? Eu sunt un om de echipă şi cred că a face parte din echipă înseamnă că ai dreptul să spui şi ce este greşit, nu doar ce-i place cuiva să audă! Cred că avem obligaţia morală de-a nu ascunde sub preş frustrările ori neîmplinirile! Cred că trebuie să fim responsabili şi oneşti! Cred în continuare că trebuie să rămânem uniţi şi să guvernăm responsabil! Şi mai cred în omul potrivit la locul potrivit, pentru că trebuie să avem încredere în specialişti şi în experienţa lor! Şi rămân la părerea mea: dacă, uneori, ai o altă opinie, aceasta poate fi cea corectă!”, a mai menţionat Paul Stănescu.

Din cauza refuzului preşedintelui Iohannis de a accepta cererile de revocare din funcţie ale miniştrilor Paul Stănescu şi Lucian Şova premierul Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituţională, invocând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, iar Curtea i-a dat dreptate premierului.

   

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”