Oltean înşelat la “alba-neagra”, la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru că reuşit să fraierească un cetăţean din comuna Perieţi, judeţul Olt, la un joc “alba-neagra” pe raza municipiului Slatina. Victima celor doi a pierdut la jocul menţionat 150 de euro.

Cetăţeanul a alertat autorităţile doar după ce a pierdut suma anterior menţionată. Florea R. a sunat la numărul de telefon 112 şi a reclamat faptul că, vineri – 22 martie, a fost acostat de doi bărbaţi în zona pieţei Zahana şi atras să participle la o serie de jocuri “alba-neagra”. Pe baza sesizării, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina i-a descoperit şi identificat, în zona unei staţii PECO, pe cei doi amatori de înşelătorii.

Aceştia sunt Constantin F., în vârstă de 55 ani, din municipiul Slatina, şi Dorel R., de 47 ani, din municipiul Bucureşti. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

"Celor doi suspecţi le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de organizare a de jocuri clandestine a căror rezultate pot fi influenţate prin dexteritatea mânuitorului, mijloacelor de joc în scopul obţinerii unor venituri", a precizat Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media IPJ Olt.
 

Mai multe pentru tine:
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Confesiuni incredibile despre fuga lui Pacepa. Un fost general dezvăluie ce a influențat propaganda în perioada comunistă
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%