„Moromeţii 2“ ajunge la Caracal pe 8 noiembrie. Regizor: „Am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana care va duce prin ţară cel mai aşteptat film al anului, Moromeţii 2, ajunge la Caracal pe 8 noiembrie, cu o săptămână mai devreme de data fixată, 16 noiembrie, pentru proiecţia pe marile ecrane din toată ţara.

Caracalenii vor avea privilegiul să vadă „Moromeţii 2“ la Teatrul Naţional, joi, 8 noiembrie 2018, cu o săptămână mai devreme decât data programată pentru proiecţia pe marile ecrane din ţară, graţie turneului de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film, acest turneu cuprinzând peste 50 de oraşe. Continuarea filmului Moromeţii, care vine după mai bine de 30 de ani, este poate cel mai aşteptat film al anului, acelaşi regizor ca şi în cazul peliculei „Moromeţii“, Stere Gulea, declarând: „E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare şi teamă. Iar lumea aceea pe care o ştiam dispare, de fapt. Asta m-a şi atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supravieţuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi”.

Din distribuţie, una de excepţie, fac parte: Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi debutantul în rol principal Iosif Paştina (Niculae Moromete), alături de  Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea ((Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), Florin Zamfirescu (Ţugurlan), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul şcolii). Costul unui bilet pentru proiecţia de la Caracal este 15 lei. 

„Filmările pentru Moromeţii 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvenţelor fiind turnate în aceeaşi casă, din acelaşi sat (Talpa, judeţul Teleorman) în care a fost realizat şi primul film în 1985. Pre-producţia părţii a doua a durat mai bine de un an – casa Moromeţilor a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schiţele şi imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu şi Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Şirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeaşi Dana Bunescu, câştigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj şi sunet. Machiajul şi coafura sunt semnate de Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu. Fotograful afişului oficial este Alex Gâlmeanu“, sunt informaţiile postate pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Caracal.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”