Managerul Spitalului Slatina a cerut închiderea secţiei Chirurgie. Patru pacienţi şi 12 angajaţi, printre care şi un medic, au COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Sănătate Publică Olt trebuie să decidă dacă închide secţia Chirurgie Generală a SJU Slatina, managerul spitalului cerând această măsură după testele pozitive constatate în cazul a patru pacienţi şi 12 cadre medicale.

Patru pacienţi internaţi la Chirurgie Generală în spitalul de la Slatina au fost depistaţi pozitiv, fiind transferaţi la două spitale care tratează patologie COVID-19. În urma depistării acestora a fost testat însă şi personalul secţiei, 12 angajaţi fiind depistaţi pozitiv, situaţie care a impus solicitarea de închidere a secţiei. Este vorba de un medic, ceilalţi 11 fiiind asistenţi medicali, infirmieri şi un brancardier. Ar fi nevoie de aproximativ 14 zile pentru o dezinfecţie eficientă a secţiei, astfel încât să fie eliminat riscul de infecţie cu SARS-CoV-2, ca urmare a episodului actual, după această perioadă putând fi reluată activitatea.

„Am solicitat DSP Olt suspendarea activităţii Secţiei de Chirurgie generală, cu excepţia gărzilor care să trateze urgenţele majore, ca urmare a pozitivării în ultimele 7 zile a 12 angajati ai sectiei Chirurgie generală. 10 angajati sunt asimptomatici şi au fost testaţi ca urmare a contactului direct în ultimele două săptămâni cu 4 pacienţi ai Sectiei chirurgie generală, testati pozitiv în programul de screening al SJU Slatina , chiar dacă erau asimptomatici“, a declarat managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea.

La acest moment în cadrul secţiei Chirurgie Generală mai sunt internaţi 20 pacienţi, cu teste negative, pentru care trebuie să se adopte o decizie, fie cea de transfer, fie cea de a fi trataţi până la vindecare la Slatina, medicii epidemiologi ai DSP Olt urmând să decidă şi să propună soluţia Comandamentului Judeţean. 

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina tratează în secţia Boli Infecţioase, într-o clădire separată, pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, cu forme uşoare şi medii de boală, în acelaşi timp rămânând deschis pe toată perioada pandemiei pentru pacienţii non-COVID-19, chiar dacă în prima lună de la declanşarea pandemiei au fost restrânse internările, punându-se accent pe urgenţe.

O situaţie similară celei de la Chirurgie Generală s-a înregistrat la începutul lunii iunie la Chirurgie Plastică, unde pornind de la un pacient infectat cu COVID-19 mai multe cadre medicale ale secţiei, dar şi pacienţi, s-au infectat la rândul lor şi a fost nevoie de suspendarea activităţii secţiei.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent