Între lupte și stupină. Povestea lui Eduard, tânărul de 18 ani din Slatina care a transformat apicultura în pasiune de viață

Are 18 ani, în curând va absolvi liceul și are o pasiune mai puțin obișnuită printre adolescenți: apicultura. „Nu știu cât înțeleg colegii, nu prea e la modă”.

Marian Eduard Andronăchescu are 18 ani și o pasiune destul de neobișnuită pentru vârsta lui: apicultura. Trăiește în Slatina, are preocupări ca toți tinerii de vârsta lui, face și sport de performanță (lupte greco-romane), însă atunci când simte nevoia de liniște merge la stupină.

Tatăl lui, pompier de meserie, și-a cumpărat primii stupi cu 20 de ani în urmă. Eduard a crescut văzând cât de absorbit e părintele său de tot ce implică îngrijirea stupinei și, de cum a putut fi de ajutor, s-a implicat. „Cam de șase ani, poate chiar mai mult, am început și eu să mă implic. Este, practic, moștenire de familie. A plecat de la tata și a început să-mi placă și mie. Cam din 2016-2017 am început să merg cu el”, începe tânărul să povestească.

Stăm de vorbă în Slatina, după ce câțiva zeci de apicultori care au venit să-și spună nemulțumirile au terminat protestul, dar nu se îndură, dacă tot s-au întâlnit, să plece înainte de a-și mai povesti una-alta. Nu vorbesc despre cât de greu o duc românii, cum se întâmplă pe la proteste, ei își împart cu generozitate secretele din domeniul care-i unește ca într-o frăție.

Eduard Marian a venit să-și reprezinte tatăl, care fiind la lucru n-a putut participa. Recunoaște că în vânzarea mierii nu e foarte-foarte implicat. Știe în schimb că e muncă multă, că și ei și albinele fac treabă bună, dar că prețul mierii e foarte scăzut.

„Aș fi vrut să le extind, dar mai bine rămânem cu 80-90 și să fie puternice”

Albinăritul nu este o moștenire veche în familie. Tatăl e primul molipsit de această pasiune. „A mers în vizită la cineva, un coleg, a văzut cutiile și a zis: ia, ce e asta? I-a plăcut din prima. Și de atunci face asta”, a explicat fiul în puține cuvinte.

Astăzi au ajuns la 90 de familii de albine, spune, au stupina instalată la Bălteni, o localitate situată nu foarte departe de municipiul Slatina. „Într-un fel, m-am gândit, eu aș fi vrut să le extindem, dar cred că e mai bine să am 90 de familii, sau 80, dar să fie puternice, să n-am probleme cu stupii, să poți să scoți cantitate și calitate în același timp”, vorbește deja cu pricepere tânărul.

A învățat constant. La început i-a fost teamă de înțepături, dar n-a durat mult. Astăzi face cam tot ce face și tatăl său. Un lucru nu-i iese la fel de bine: montarea ramelor. E o operațiune pe care tatăl o face de obicei iarna, când el e la școală, și n-a avut ocazia să „fure meserie” și pe acest segment.

„De dat mâncare le dau, încărcat - de vreo patru ani încarc cu el, înainte eram mic, nu prea aveam eu forță să ridic stupul de 100 kg. Și încarc, descarc, extracție, pregătit rame... La partea de îmbinări la rame nu prea stau, tata face ramele iarna și se nimerește când am eu școală și nu prea pot să ajut. Acum, mi-am luat permisul de curând, pot să merg după el. Stau după el, pentru că și mie îmi place, ne liniștește. Când merg la stupi mă liniștesc cu totul, e relaxare. Asta dacă nu au ele nervi. Când au ele nervi și se apucă să tragă după noi cu acele...”, povestește liceanul.

Asta se întâmplă de obicei pe la finalul verii, în august, când albinele termină culesul. „Ori e prea cald, ori nu mai e cules și atunci se termină șmecheria. Încep să fie mai agresive, mai ales că eu am stupi multietajați, au 3-4 etaje, și când milioane de albine nu mai au mâncare să culeagă, greu te apropii de ele. Te apropii cu apă, îl stropești ca și cum ar ploua, să intre înăuntru, în caz că sunt neliniștite și nu putem să ne apropiem să le dăm mâncare”, mai lasă tânărul să aflăm din secretele vieții de apicultor.

De la tatăl său a aflat, spune, cel mai bun sfat: după fiecare extracție să lase 10-15 kg de miere în stup, miere din munca albinelor.

„Eu în fiecare iarnă nu prea bag suplimentele pentru ele, își ia efectiv din munca lor”, completează tânărul.

Când vine timpul să înceapă munca, pornesc, el și tatăl, fiecare de la alt capăt al stupinei.

„De obicei pornim dintr-un capăt în altul, îi avem într-o linie și la final avem două linii paralele. Am făcut o dată și concurs, care termină mai repede, și am trecut cu un stup după el. Am avut și noroc, am avut stupii mai ușori”, recunoaște tânărul.

„Mierea de mană se vinde cel mai bine, cine știe secretul”

Eduard spune că nu mai consumă de ceva vreme dulciuri din comerț, îi place mult mierea și știe că este cu mult mai sănătoasă decât zahărul. A reușit să-și convingă și din prieteni și colegi. Mierea de salcâm e preferata lor, mierea polifloră se vinde mai mult la cofetării. Regina, în schimb, este mierea de mană, „se vinde cel mai bine, dar cine știe secretul (n. red. - să o producă)”, mai adaugă tânărul.

Dacă nu ar mai funcționa vânzarea în cercul de prieteni, probabil că lucrurile n-ar sta foarte bine. Familia are un loc de vânzare în Piața agroalimentară Progresul, din Slatina, clienții știu că-i pot găsi acolo, însă nu se vând cantități mari.

„Ce mi-aș dori? Să ne sponsorizeze și pe noi statul ăsta român, așa cum se întâmplă cu alte ramuri ale agriculturii. Pentru că prețul la achizitori e mic, deși noi producem miere de cea mai bună calitate. Să înțeleagă cu toții că avem nevoie de albine, să ne încurajeze să le creștem”, spune hotărât tânărul.

Îl întreb ce înseamnă pentru el albinele. Răspunde privind către pancartele pe care doar ce le-au lăsat deoparte după protest: „Albinele înseamnă viață, fără albine nu prea putem face nimic, polenizare nu există”. Este conștient că a învățat toate aceste lucruri pentru că a avut ocazia să stea în preajma tatălui său. Recunoaște că printre prieteni și colegi, în schimb, astfel de informații nu au prea mare importanță.

„Cei care au parte de agricultură își dau seama de treaba asta. Dar în rest nu prea se poartă, nu e la modă treaba asta”, mai spune Eduard.

Timp își face în continuare pentru albine, deși în vară îl așteaptă examenul de Bacalaureat și, după, admiterea. Ar vrea să-și urmeze tatăl și să devină pompier. E un vis, face tot ce-i stă în putință pentru asta, dar la albine nu va renunța, mai spune tânărul, confirmând ceea ce susțin și apicultorii cu mult mai multă experiență, anume că apicultura „dă dependență”.