Secretele mierii naturale, spuse de un militar fascinat de apicultură. „Hrănesc albinele exclusiv din mierea lor“
0Fostul militar Cosmin Ionel Măndică a început albinăritul fascinat de discuțiile purtate de colegii din Armată, iar astăzi, după 14 ani de apicultură, este convins că încă are multe de învățat de la oameni, dar mai ales de la albinele care „ne dau totul și după moarte“.
Lui Cosmin Ionel Măndică de la Slătioara (Olt), astăzi ofițer MApN în rezervă și îndrăgostit iremediabil de apicultură, i-au trebuit 14 ani pentru a descoperi, fascinat, că atunci când întinde unui client un borcan cu miere și se înfiripă o discuție, descoperă cât de mulți pasionați de domeniu sunt în România și cât de mare nevoie este de informație.
„Eu nu vin la piață ca un samsar, adică iau mierea de aici, o pun aici și eventual îi spun clientului cât costă dacă mă întreabă. Îi spun ce știu, vin și cu materiale din surse publice, îi indic și sursa informațiilor“, spune Cosmin Măndică, fondatorul stupinei ApyMandy.
De la miere en-gros la „manuka românească“
A vândut, de când s-a apucat de apicultură, doar în sistem en-gros, pentru că niciodată n-a găsit vreme și pentru altceva decât să-și îngrijească „fetele“ care l-au răsplătit cu miere de cea mai bună calitate.
Cel mai probabil, și mierea din stupina lui, precum mierea livrată de mulți alți apicultori care-și respectă munca, a ajuns la export, mierea românească fiind recunoscută pentru calitatea deosebită. Până într-o zi când intermediarii - samsarii de care au ajuns să se plângă mai toți producătorii - au scăzut prețul de a ajuns mierea să coste cât un kilogram de zahăr. „Este 8 lei kilogramul astăzi, dar nu mai iau. Iau din Ucraina, chiar și cu 4 lei“, recunoaște Cosmin Măndică.
Pentru că prețul oferit este o batjocură, apicultorul s-a hotărât să vândă singur. Așa a ajuns într-o piață volantă din Slatina, deschisă doar duminica, iar de atunci fiecare prezență e o sărbătoare. Vorbind cu atât de multă lume, a realizat câtă nevoie de informație este în rândul consumatorilor și cât de puțin promovate sunt produsele locale, românești.
Din iulie și până în septembrie, Măndică a ajuns să aibă deja clienți fideli, care și-au adus rudele și prietenii. Vremurile deloc ușoare prin care trecem își lasă amprenta, clienții, deși îi apreciază toate produsele, cumpărând mai mult mierea polifloră, care are cel mai mic preț, pentru că se produce în cantitate mai mare. Surpriza a fost însă ca mierea de mană, „manuka românească“, să aibă și aceasta foarte mare căutare: „S-a vândut ca pâinea caldă, la un preț foarte mare pentru România, 50 de lei borcanul de 800 grame“.
„Primele 30 de cutii le-am făcut cu mâna mea“
„În 2009 am cumpărat primul stup. Am schimbat locul de muncă, iar la noul loc de muncă am întâlnit apicultori înrăiți, care făceau apicultură de 20 de ani. Mi-au inoculat microbul“, a dat Cosmin detalii despre începuturi.
Mulți ani mai târziu, vizitând târgurile de miere, bărbatul avea să constate cât de răspândită este „boala“ printre militarii de carieră.
Primul contact cu un stup de albine s-a petrecut în copilărie, pentru că tatăl apicultorului la rândul său îngrijise câțiva stupi. Avea chiar și componente pentru cutii, așa că s-a apucat rapid de lucru.
„Aveam componente de cutii, dar nemontate, îl ajutasem pe tata la chestii minimale, dar insuficient ca să apară pasiunea. În 2009 am cumpărat primul stup de la un domn în vârstă care îi dădea miere lui Ceaușescu, a trăit în Curtișoara. Primele 30 de cutii le-am făcut cu mâna mea“, a dezvăluit apicultorul.
În scurtă vreme a ajuns la 80 cutii, câte are și astăzi, pentru că atât poate îngriji împreună cu soția, de asemenea pasionată de albinărit.
N-a fost totul lin. Investiția este considerabilă, iar dacă nu stăpânești domeniul poți să pierzi totul foarte ușor. A fost, de altfel, la un pas de asta. „A venit investiția în bani. Cumpărat mătci, cumpărat familie de albine, au fost greșelile inerente începutului. Am cumpărat 10 mătci ligustice, din toate zece, una singură mi-a rămas. Eram începător, nu știam, nu aveam răbdarea necesară. După aceea, cunoștințele au venit cu cartea și cu timpul“, dezvăluie Cosmin.
De atunci și până astăzi, un manual de albinărit din 1974 i-a rămas printre cei mai buni prieteni. De asemenea, a învățat enorm de la apicultorul care i-a vândut primul stup: „Manualul îl citeam, dar foarte greu îl înțelegeam. În momentul în care am început să pun în practică toate lucrurile astea, mintea s-a destupat și valul de cunoștințe a venit. Abia atunci am început să aplic ceea ce citisem“.
Albinăritul nu este o afacere în care să aplici o rețetă și să mergi la sigur. Implică foarte multe cunoștințe, costurile sunt și ele considerabile, iar peste toate se cere dedicare. Conjunctura nu este nici ea favorabilă, pentru că fără o piață de desfacere riști să nu-ți recuperezi costurile.
„În momentul de față sunt curios cine se mai apucă. Din punctul meu de vedere, apicultura e mai mult decât un hobby, e o boală. E ceva greu de explicat. Am spus de multe ori că gata, am încheiat! Pentru că munca este enormă, nu se vede, nu e contorizată. Anul acesta, când am ieșit pe piață, am văzut că sunt puțini clienți care-și dau seama de efort, investiție și toate cele“, descrie Cosmin Măndică în ce punct au ajuns producătorii.
E greu să nu faci compromisuri și să-ți respecți munca ta și pe cea a albinelor, iar asta pentru că „prețul dictează, partea comercială este mult mai importantă decât calitatea“ - spune el. Când, în schimb, în fața standului apare un client cu care îți petreci ore vorbind despre minunata lume a albinelor, îți dai seama cât de norocos ești, de fapt, că faci ceea ce faci, crede apicultorul.
„Dacă nu ai altă activitate în spate, nu poți să susții o stupină”
Costel a prins drag să vină împreună cu soția, duminică de duminică, la târgul din Slatina, unde e important că au și vânzare, dar unde și întâlnește alți pasionați. Sunt însă printre puținele ore de răgaz, pentru că în stupină e mult de muncă. Pentru cei 80 de stupi pe care îi îngrijesc soții Măndică, munca este multă, dar o pot acoperi. Nu și-ar permite ca din câștig să plătească și angajați.
„Societatea gândește lucrurile mai pragmatic, foarte mult tineret se uită mult spre partea de câștig imediat, iar partea de pasiune nu mai e pentru ei. Nu e profitabilă, nu în timp scurt, nu e nici à la long. Înainte de 1989 se trăia, se făceau case din apicultură, dar astăzi, dacă nu ai altă activitate în spate, nu poți să susții o stupină. Sunt multe cazuri de apicultori care și-au lichidat activitatea și au plecat în alte țări. Dacă nu aș avea alt venit, nu aș putea susține sub nicio formă din apicultură. Este această problemă generalizată a intermediarilor. Asta e marea problemă, iar acolo unde ai putea avea desfacere, cum sunt supermarketurile, nu ajungi. Este foarte adevărat că au și ei criteriile lor, să existe continuitate. Asta pot intermediarii să facă“, explică Cosmin unde se complică lucrurile și fac ca apicultura să nu fie tentantă.
Tehnologia salvează stupul
Printre secretele unei mieri de calitate este și modul în care respecți regulile de igienă în fiecare etapă. A reușit, prin două programe cu finanțare europeană (în total peste 22.000 de euro), să-și doteze stupina cu utilaje și instrumentar modern, care îi ușurează munca.
„Nu poți să nu te uiți la tehnologie. În primul rând, utilajele te ajută, îți ușurează munca. Am achiziționat centrifugă electrică cu generator, decristalizator, masă de descăpăcit de inox, toate lucrurile sunt din inox alimentar – pentru că trebuie să păstrez și igiena, este iar un aspect extrem de important la care personal țin foarte mult. Când mă duc să iau un borcan de miere, nu mă uit că ăsta e al meu și ăsta e pentru piață, trebuie să fie aceeași calitate“, spune apicultorul.
Decristalizatorul îl ajută să pună pe piață miere lichidă, așa cum preferă clienții, deși de fiecare dată, din respectivul lot, are și miere cristalizată, și le explică, de altfel, cumpărătorilor care este diferența între diversele tipuri de miere.
„Mierea polifloră are un conținut mai mare de glucoză, mierea de salcâm are un conținut mai mare de fructoză. Acesta este motivul pentru care cea de salcâm cristalizează mai greu, la un an și ceva. Mierea de mană, spre exemplu, e miere non-florală, e altceva. Și ea are o tendință, dar nu de cristalizare, se face ca marmelada. Are o grosime mai aparte, nu este același lucru cum e mierea de rapiță sau de floarea-soarelui. Dacă nu se cristalizează, e o problemă. În principiu, mierea se cristalizează la trei săptămâni“, spune apicultorul.
Cotă-parte către harnicele producătoare
Deși se ajută de tehnologie pentru a-și ușura munca, Costel a rămas fidel vechilor rețete pentru cea mai curată miere. Testează periodic mierea în laboratorul DSVSA și comandă de fiecare dată bateria întreagă de teste, nu doar pe cea care atestă că este miere 100%.
Mai ales, însă, își respectă albinele care au, an de an, partea ce li se cuvine din ce au adunat. Mierea nu reprezintă nici jumătate din ceea ce oferă albinele, stupul fiind în fapt o uzină care pune pe piață sănătate. Chiar și după moarte, albinele mai au de dat omului: din pulberea de albine moarte sunt preparate pulberi medicinale, tincturi, unguente, decocturi.
„Personal sunt adeptul unor metode mai vechi. Nu hrănesc albinele cu produse cumpărate, ci exclusiv din mierea lor, minimum 10-15% e al lor. E un principiu. Alții consideră că acele produse din comerț sunt biostimulatoare. Eu am rezervele mele, însă nu pot contrazice, că nu am argumente“, mai spune apicultorul.
Reguli și disciplină
Când deschizi capacul unui stup, pășești într-o lume care ar trebui studiată și predată în masă, pentru că este exemplul perfect că o societate organizată după reguli clare merge ceas. Poate că și pregătirea militară l-a făcut să vadă lucrurile astfel, însă de modul cum fiecare albinuță își duce sarcinile la bun sfârșit este imposibil să nu fii fascinat.
Cosmin Măndică a reușit, de altfel, ca prin intermediul unui video de 20 de minute (încurajat de o veche prietenă, fostă colegă de liceu, să-l realizeze pentru „Școala Altfel“), în care a surprins viața unui stup la ieșirea din iarnă, să-i țină cu ochii ațintiți de ecran pe adolescenții unei clase de liceu.
„Dacă societatea ar fi organizată ca o familie de albine am fi mult, mult mai departe. O albină trăiește, în medie, cu excepția perioadei de iarnă, între 30 și 45 de zile. În această perioadă, ea își știe rolul în fiecare secundă. În prima etapă este doică, îngrijește puietul, apoi primește un alt rol, spre exemplu sacagiță, iar în ultimele 15 zile ale vieții devine culegătoare. Mai avem ventilatoarele care răcoresc stupul, mai avem paza reginei... Există o similitudine foarte puternică între activitatea militară și organizarea familiei de albine. Este vorba de reguli și de disciplină, aici se îmbină cele două“, explică împătimitul de albinărit.
Vorbind de viața stupului, aflăm că o regină, în mod normal, trăiește maximum cinci ani. „Nu este indicat să o menții până la cinci ani pentru că devine neproductivă – vorbim de stup de producție și trebuie să te gândești mai pragmatic. În prezent, am în stupină o matcă ce nu se lasă dusă din 2020. În general, lucrez cu mătci cu un an și cu maximum doi ani în urmă“, mai povestește Cosmin Măndică, apicultorul de la Slătioara (Olt).
Se încarcă comentariile...
