În procesul preşedintelui CJ Olt, acuzat de omor din culpă, se mai bifează o amânare. Apărătorii săi au invocat din nou lipsa anumitor documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oprescu n-a lispit de la termenul de astăzi, plecând, în schimb, în mai puţin de o oră FOTO: Alina Mitran

Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt,  s-a aflat din nou în faţa completului de judecată. N-a avut ocazia să spună nimic, apărătorul său solicitând şi obţinând o nouă amânare.

Dosarul în care preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu,  este judecat pentru omor din culpă a avut avut astăzi, 6 septembrie 2016, un nou termen la Judecătoria Slatina, după o vară în care politicianul şi-a putut vedea liniştit de celelalte treburi, fără prezenţe în faţa completului.

Nici astăzi politicianul, care în seara de 3 octombrie 2013, în drum spre Piatra-Olt, a lovit o căruţă nesemnalizată, din accident rezultând rănirea mai multor persoane, una dintre victime, cea mai grav rănită, decedând la aproximativ trei săptămâni, n-a stat prea mult în sală. Şedinţa publică a început la ora 9,00, iar înainte de ora 10,00 inculpatul şi apărătorul său Radu Ţuluca puteau părăsi sala.

S-a obţinut, astfel, un nou termen, 11 octombrie 2016, invocându-se faptul că în solicitările anterioare ale Judecătoriei Slatina, către Camera Notarilor Publici şi către Primăria Piatra-Olt, s-au înregistrat omisiuni.

Concret, în solicitarea către Camera Notarilor, înaintată pentru a se clarifica dacă a avut loc succesiunea în cazul moştenitorilor victimei accidentului, părţi în proces, nu s-ar fi indicat data decesului şi nu s-ar fi transmis o copie după certificatul de deces. S-a solicitat, astfel, un nou termen, până la care la dosar să ajungă documentele invocate la termenele trecute.

În decembrie 2016 se împlinesc  doi ani de când Marius Oprescu  a fost trimis în judecată pentru omor din culpă, în tot acest timp pronunţându-se  15 amânări, 10 dintre acestea la Camera Preliminară.

În urma aceluiaşi accident, actualul preşedinte al CJ Olt, pe atunci vicepreşedinte, este cercetat şi într-un alt dosar penal, fiind acuzat că împreună cu managerul de atunci al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi cu alţi angajaţi ai spitalului ar fi procedat la înlocuirea probelor de sânge recoltate pentru a se stabili dacă şoferul consumase sau nu alcool.

CITIŢI ŞI:O nouă amânare în procesul de ucidere din culpă al vicepreşedintelui CJ Olt, Marius Oprescu. Avocaţii vor să ştie câţi moştenitori a lăsat în urmă victima

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, implicat într-un accident cu victime

UPDATE  Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În acelaşi caz au fost reţinuţi managerul Spitalului Judeţean, o doctoriţă şi o asistentă

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO