Firma care deszăpezeşte drumul de la Voineasa, unde dimineaţă un microbuz s-a răsturnat, a fost amendată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prestatorul de servicii a fost amendat pentru că nu a curăţat drumul FOTO: ISU Olt

Consecinţe pentru firma care a câştigat contractul de deszăpezire pentru drumurile din zona Balş, după ce, dimineaţă, un microbuz care transporta 15 elevi de la Voineasa la Balş s-a răsturnat.

Poliţiştii care au cercetat împrejurările producerii accidentului rutier de azi-dimineaţă, din comuna Voineasa, judeţul Olt, au concluzionat că totul s-a întâmplat pentru că drumul era acoperit de zăpadă.

Şoferul, un bărbat de 43 de ani, din Voineasa, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. De asemenea, microbuzul era echipat cu anvelope de iarnă şi a fost respectată şi capacitatea autovehiculului, neexistând călători fără loc pe scaun. Din cauza zăpezii de pe carosabil maşina a derapat, lovindu-se de un cap de pod. Microbuzul s-a răsturnat iar trei tinere, de 15 şi 16 ani, au ajuns la spital.

 În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar firma care s-a angajat prin contract cu CJ Olt să deszăpezească drumul, S.C. Panadria S.R.L., a fost amendată cu 5.000 lei, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, cms. şef Claudia Radu.

Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Olt, Cornel Motoi, s-a arătat surprins de sancţiune.  „Să demonstreze că n-a fost drumul curăţat! Eu nu-nţeleg raţionamentul ăsta. La doi centimetri zăpadă n-ai cum să deszăpezeşti. Nu ştiu exact de ce este vorba, n-am fost informat, dar eu pot să vă spun că n-a fost zăpadă de acţionat cu utilajele. Nu a fost pollei, nu a fost îngheţ, zăpada a avut 2-3 centimetri.„, a declarat acesta.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare