Edilul Caracalului: „Alegerea din primul tur a primarilor elimină uniunea partiduleţelor împotriva celor merituoşi să câştige!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au aprobat astăzi, prin vot, legea care prevede ca primarii să fie aleşi într-un singur tur de scrutin. Decizia este salutată de primarul municipiului Caracal, care o consideră una foarte bună.

Primar al municipiului Caracal în perioada 1984- 1989, dar şi din 1996 până în prezent, Gheorghe Anghel este de acord ca primul gospodar al unei localităţi să fie ales în urma unui singur tur de scrutin. „Este foarte bună decizia deputaţilor. O să fie o altă mobilizare la alegeri. Se va face, în primul rând, economie la buget, iar în al doilea rând nu se va mai da posibilitatea ca în turul II să se unească partiduleţe şi grupuri împotriva celui care ar fi merituos să obţină funcţia de primar”, spune Anghel.
Acesta este hotărât să candideze şi la anul la prima funcţie din municipiu când, dacă legea aprobată astăzi va fi promulgată de preşedinte, alegerile locale vor fi organizate în baza ei.


Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026