Echipamente de peste 400.000 euro pentru jandarmii şi pompierii olteni. „Bugetul de stat este cum este...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii şi pompierii olteni vor intra în posesia unor noi echipamente necesare bunei desfăşurări a activităţii, achiziţiile urmând să se realizeze printr-un proiect european.

Un proiect de aproape 1 milion de euro, accesat de autorităţile judeţene din Olt în parteneriat cu municipalitatea Dolna Mitropolia din Bulgaria urmează să fie implementat în următorii doi ani, valoarea nerambursabilă a fondurilor care se acordă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională fiind de peste 775.000 euro. Contractul între liderul de proiect, Consiliul Judeţean Olt, şi reprezentanţii Uniunii Europene a fost semnat în luna august a acestui an, proiectul urmând să se încheie în august 2020, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, managerul de proiect Daniela Lungu, reprezentanta Consiliului Judeţean Olt.

Autospecială cu o capacitate crescută faţă de cele aflate în dotarea ISU

Pompierii vor avea, în urma achiziţiilor de echipamente care vor demara în februarie anul viitor, o autospecială cu o capacitate de 9.000 litri şi o nouă autoutilitară pentru intervenţii zilnice, în condiţiile în care cele aflate la acest moment în dotarea ISU Olt „Matei Basarab“ sunt autospeciale cu capacităţi ale rezervorului între 2.000 şi 5.000 litri, parcul auto al pompierilor fiind înnoit prin intermediul altor proiecte europene derulate la nivelul judeţului în exerciţiul financiar trecut.

Jandarmii din Olt sunt şi ei pentru prima dată beneficiari într-un astfel de proiect, pe lista echipamentelor care urmează să fie achiziţionate regăsindu-se trei ATV-uri, o barcă din fibră de sticlă pentru intervenţii, trei autovehicule pentru intervenţie şi veste de salvare şi materiale auxiliare.
90% din fondurile totale alocate proiectului sunt rezervate achiziţiilor, 10% fiind pentru contracte de promovare şi publicitate şi audit financiar-contabil.

Dacă pompierii nu sunt pentru prima dată beneficiari, achiziţiile pentru Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt sunt în măsură, a spus adjunctul inspectorului-şef al IJJ Olt, ltn.col. Cristinel Milcu,  să aducă în dotare echipamente nesperate, care nu se regăsesc în planul de achiziţie al ministerului pentru viitorul apropiat. „Pentru a satisface nevoile unităţii, cu sprijinul Consiliului Judeţean am găsit această oportunitate, această posibilitate de finanţare, întrucât noi, ca şi structură, nu suntem eligibili. (...) Aşteptăm şi noi proiecte, să beneficiem şi noi, bugetul este aşa cum este...“, a spus Milcu, menţionând că noile echipamente ar urma să fie folosite în zonele greu accesibile din judeţ, în special în zonele inundabile, în zona forestieră etc.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul