Video Drama tinerei de 19 ani pentru care se mobilizează un oraș întreg. Vechi rivali pe teren și-au dat mâna pentru Ștefania

0
Publicat:

De câteva zile un oraș întreg duce o luptă contracronometru pentru a-i oferi Ștefaniei, o tânără de 19 ani, aflată în primul an de studenție, șansa la vindecare. Tânăra a fost diagnosticată recent cu o boală gravă, iar tratamentul în străinătate poate fi salvarea.

Ștefania Alexia Petcan are 19 ani, a absolvit în această vară Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina și este studentă în anul I la Facultatea de Drept a Universității din București, un vis pentru care a muncit mult. De puțin timp, tânără se confruntă însă cu o încercare peste care poate trece doar cu ajutorul semenilor. Pentru afecțiunea descoperită recent are nevoie de tratament în străinătate, costurile pentru investigații și terapii fiind estimate la aproximativ un milion de dolari. Un oraș întreg se mobilizează, așa cum s-a întâmplatși în cazul altor copii care au avut nevoie de ajutor.

Echipele CNRG și CNIM, vechi rivale, au avut de data aceasta un obiectiv comun FOTO: A.M.

Totul a început în luna august, când Ștefania a simțit dureri în partea dorsală stângă și episoade de hematurie, după cum a dezvăluit tatăl fetei, Romeo Petcan, judecător în cadrul Tribunalului Olt. A urmat un control medical la o clinică din București, de unde se aștepta să primească un diagnostic de cistită. Vestea a fost însă cu mult mai rea.

„Ni s-a spus că boala a evoluat și are metastaze pulmonare”

„În urma investigațiilor efectuate a venit ca un trăsnet și diagnosticul - tumoră renală stângă -, recomandându-se operație și scoaterea rinichiului. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Totul părea ireal, să aflu despre copila mea că este grav bolnav,ă deși, după ce luase niște pastile, părea că nu mai are nimic. Solicitând și alte păreri avizate, am aflat că aceasta era singura soluție la acel moment. În data de 24 august a fost operată, fiind realizată nefrectomie totală rinichi stâng. Postoperator a evoluat foarte bine, însă, ca și cum nu ar fi fost suficient diagnosticul stabilit la rinichi, ni s-a spus că boala a evoluat și are metastaze pulmonare, diagnosticul la acest moment fiind de Sarcom Ewing sau Nefroblastom, un diagnostic foarte rar pentru vârsta ei. Opiniile medicale din România cu privire la reușita tratamentului oncologic au fost total descurajatoare, de aceea am optat pentru efectuarea tratamentului în străinătate, în Europa în principal sau Turcia”, a mărturisit tatăl tinerei, într-un mesaj postat.

Familia a început o cursă nebună pentru a găsi cea mai bună variantă de tratament pentru afecțiunea cu care se confruntă Ștefania. Documentele medicale au fost transmise către mai multe institute oncologice, de unde se așteaptă răspunsuri.

„Deși pare că suntem în întârziere cu începerea tratamentului, există și o parte bună, dacă poate fi spus așa, și anume dorința fetei de a începe cursurile universitare, (...) și de a participa o perioadă la cursuri, spunându-ne că <ar vrea să o cunoască și pe ea colegii așa cum este acum și nu cum va arata după tratamentul oncologic>, despre care știe că este năucitor și că printre altele o să îi cadă părul”, a mai mărturisit părintele fetei.

Adolescenții au stat la rând pentru a face donații FOTO: Alina Mitran

Având în vedere diagnosticul primit în România, costurile estimate pentru tratament sunt extrem de mari, depășind cu mult posibilitățile familiei, astfel că părinții au decis în cele din urmă să demareze o strângere de fonduri, deschizând pe numele Ștefaniei două conturi umanitare, în lei și, respectiv, în euro.

Cauza umanitară a fost de asemenea preluată de Asociația Everything for Life, recunoscută pentru lupta dusă în sprijinul oamenilor aflați în situații similare, în contul acestei asociații putând contribui inclusiv persoane juridice, cu titlu de sponsorizare.

„Aveți grijă de voi, de copii și de familiile voastre!"

Oamenii, cei care o cunosc pe Ștefania sau îi cunosc părinții, dar și persoane fără legătură cu familia, impresionate de situația prin care trece familia Petcan, au început să facă donații.

Nu pot să vă descriu în cuvinte durerea care ne încearcă în această perioadă. Începând această campanie de strângere de fonduri am fost copleșit de modalitatea în care au reacționat oamenii. Este de-a dreptul copleșitor să vezi cum oameni pe care nu îi cunoști au făcut transferul unor sume de bani, pentru copilul meu. Emoția cea mai mare a fost să văd că există persoane care au donat sume de câteva zeci de lei (20 - 80 de lei), ceea ce mă duce cu gândul la faptul că din puținul lor au luat pentru a ajuta pe cineva în nevoie și cu siguranță să transmită un gând bun. Este un sentiment fantastic să constați că nu ești singur în astfel de momente. Am înțeles semnificația expresiei transformării din prinț în cerșetor. Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să citiți aceste rânduri. Aveți grijă de voi, de copii și de familiile voastre!”, a mai transmis tatăl Ștefaniei.

Lucrurile au început, în doar câteva zile de când familia a luat decizia să împărtășească public drama prin care trece, să se miște, iar ajutorul a venit inclusiv din partea copiilor.

Un prim eveniment caritabil s-a desfășurat luni, 6 octombrie, în sala de sport a Colegiului Național „Radu Greceanu”. Echipele de baschet ale colegiilor „Radu Greceanu” și „Ion Minulescu”, între care există o veche rivalitate, au jucat de data aceasta pentru aceeași cauză, făcând spectacol pe teren. Donația minimă pentru a putea participa la eveniment a fost 20 de lei, organizatorii, Consiliul Elevilor din cadrul CNRG, reușind să-și atingă ținta de a strânge 6.000 euro. Alături de elevi au fost și profesori din mai multe unități școlare, iar la eveniment a participat și primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo.

Haideți să fim serioși! Pentru o petrecere am da și 50 de lei fără să clipim. Donația minimă este 20 de lei, însă gestul valorează mult mai mult”, le-au transmis organizatorii evenimentului caritabil elevilor invitați să participe.

Meciul a avut toate ingredientele unui spectacol reușit FOTO: Alina Mitran

Lupta tinerilor pentru a-i oferi fostei lor colege sprijin va continua și în zilele următoare. Miercuri este programat un meci de volei, confruntându-se de asemenea echipele celor două colegii. Meciul se va desfășura la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina. Elevii au în plan și organizarea unui spectacol caritabil.

La nivelul municipiului se desfășoară și alte inițiative similare. Clubul Sportiv Municipal (CSM) Slatina a anunțat de asemenea o strângere de fonduri, iar mici întreprinzători au făcut public faptul că își oferă serviciile urmând ca sumele obținute să fie donate în contul Ștefaniei. 

La meciul de miercuri pe care echipa noastră îl va disputa împotriva celor de la CSM Galați se va organiza o campanie de donații printre suporterii care vor veni la meci, astfel că la intrarea în sală va fi amplasată o urnă unde fiecare dintre noi își va putea aduce contribuția și ajutorul pentru Ștefania, care, împreună cu comunitatea puternică de slătineni pe care o are în spate, cu siguranță va învinge și va trece cu bine peste această perioadă!”, a transmis CSM.

Pentru cei care pot și doresc să ajute, conturile în care se pot face donații sunt următoarele:

Persoane juridice – prin sponsorizare pe baza unui contract, în contul deschis special pentru Alexia:

IBAN: RO39CARP029000751770RO11 (Patria Bank)

Contact: everythingforlife2011@gmail.com

Persoane fizice – prin donații directe în conturile Alexiei:

RON: RO16RNCB0201183462980001

EUR: RO86RNCB0201183462980002