Două defibrilatoare automate, instalate în zonele aglomerate ale Slatinei. Personalul unor magazine cunoscute a fost pregătit să le folosească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele defibrilatoare disponibile spre a fi folosite în caz de urgenţă până la sosirea echipajului de prim ajutor vor fi instalate în două zone aglomerate ale Slatinei.

Clubul Rotary Slatina a reuşit să achiziţioneze cele două defibrilatoare automate, cea mai mare parte a banilor fiind strânsă cu ocazia balului anual organizat în luna mai, din contribuţiile invitaţilor şi donaţiile membrilor Rotary, Interact si Rotakids.

„Cele doua defibrilatoare vor fi montate în magazinele Marjacu, din două   zone  aglomerate din Slatina, respectiv Piaţa Zahana şi Piata Progresul, în zone vizibile şi uşor accesibile din magazine, astfel încat să poata fi solicitate şi utilizate prompt în caz de necesitate.

Clubul Rotary Slatina în parteneriat cu  Filiala de Cruce Roşie Olt a programat şi realizat deja instruirea angajatilor celor două magazine, aceştia fiind primii care pot interveni în caz de necesitate. Au fost învatati să evalueze corect victimele, să apeleze serviciile de urgenţă, să efectueze manevre de resuscitare, să utilizeze defibrilatorul“, au transmis reprezentanţii Rotary, prin intermediul unui comunicat de presă.

Defibrilatoarele, care în cazuri grave, de stop cardio-respirator, pot face diferenţa între viaţă şi moarte, pot fi folosite de către personal medical calificat sau necalificat medical şi are ghidaj vocal în limba romana.  „Are un  set de padele (electrozi)  pentru adult, de unica folosinta. Timpul de încarcare este de 10 secunde, timpul de analiza ECG de 10 secunde, are detector de stimulator cardiac (pacemaker), cu baterie care susţine aproximativ 200 de socuri (de utilizari) şi durată de viaţă de 5 ani şi certificat de garantie de 5 ani“, se mai menţionează în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese