Doi biciclişti, accidentaţi grav pe o stradă din Balş. Şoferul autoturismului care i-a acroşat este un tânăr de 21 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoturismul care i-a acroşat pe biciclişti s-a oprit într-un gard FOTO: amator

Un şofer în vârstă de 21 ani a acroşat doi biciclişti care circulau în acelaşi sens de mers, în oraşul Balş. Victimele au ajuns la un spital din Craiova.

Accidentul a avut loc vineri, 15 iulie 2022, la ora 6,00 dimineaţa, pe strada Gheorghe Vasilescu din oraşul Balş, judeţul Olt.

„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Bobiceşti, judeţul Olt, ce se deplasa din direcţia Oboga către Balş, şi care, din cauze ce urmează a fi stabilite, a acrosat doi biciclişti, unul în vârstă de 39 de ani, iar celălalt în vârstă de 43 de ani, ambii din oraşul Balş, judeţul Olt, ulterior, autoturismul intrând în coliziune cu un gard din plasă de sârmă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului PJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

Conform anumitor date, cei doi biciclişti circulau unul lângă celălalt. Şoferul a vrut să-i depăşească, însă din faţă a observat că se apropie un alt autoturism şi a revenit pe banda sa de mers, acroşându-i pe cei doi biciclişti, după care a părăsit carosabilul, intrând cu maşina într-un gard.

„În urma evenimentului, cei doi biciclişti au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Orăşenesc Balş, iar ulterior au fost transferaţi la o unitate spitalicească din municipiul Craiova, judeţul Dolj.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celor doi biciclişti le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, la unitatea spitalicească“, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Evenimentul rutier face acum obiectul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Patru foşti conducători Tepco, vinovaţi de faptul că nu au reuşit să împiedice accidentul nuclear de la Fukushima, condamnaţi la plata unor despăgubiri

Alcoolul nu este niciodată benefic pentru persoanele sub 40 de ani, arată un studiu

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine