Declaraţii şoc la Tribunalul Olt, în dosarul crimelor din Caracal. „Ăsta-i scenariul, nea Dincă, mori în puşcărie!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Dincă, acuzat de răpirea, violarea şi uciderea Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu, a făcut declaraţii şocante în faţa judecătorului Tribunalului Olt, în şedinţa de cameră preliminară, conform declaraţiilor avocaţilor.

Momente şocante în sala de judecată, au declarat avocaţii familiilor celor două fete despre care procurorii DIICOT spun că ar fi fost răpite, sechestrate, violate şi omorâte vara trecută de Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 ani din Caracal. Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat că afirmaţiile lui Dincă sunt absolut halucinante.

„Audiere absolut şocantă, Dincă a făcut nişte dezvăluiri absolut incredibile: tortură, ameninţare, a dat nume, prenume, când l-a-nvăţat, când l-a torturat, a spus ce momente, ce poliţişti, nominalizaţi expres, care l-au torturat şi au făcut scenariile şi, în momentul în care voia să spună adevărul, să se răzgândească, a fost ameninţat cu moartea, cu tortura. De asemenea, a dat momentele când era să fie omorât de către un deţinut la ordinul, pare-se, al poliţiştilor, al celor care l-au anchetat, dar l-a salvat acel individ, i-a arătat pastilele şi medicamentele ce trebuia să le pună, otrava, în mâncare, a avut un proces de conştiinţă şi i-a arătat, şi atunci n-a mai fost omorât. A dat nume, a dat prenume, a spus când era să fie omorât, unde, a descris cu lux de amănunte momentele de tortură, inclusiv Risipiţeanu, cum a fost călcat în picioare, inclusiv Dincă, momentele când a fost ameninţat. Cum era chemat în anumite camere, între patru ochi, pe rând, de doi poliţişti, a nominalizat. A spus că procurorii n-au interacţionat prin ameninţări dure, dar a menţionat doi poliţişti care l-au torturat, l-au ameninţat sistematic“, a declarat Tonel Pop.

„A spus că este frustrat că nu a avut el dosarul“

Unul dintre poliţişti, a lăsat să se înţeleagă avocatul Pop, este profiler-ul care a intrat în mintea criminalului şi care, într-o întâlnire publică, a relatat o discuţie dintre el şi Gheorghe Dincă în care l-ar fi determinat pe inculpat să spună adevărul, interpretată ulterior de avocaţii familiilor ca o ameninţare cu moartea la adresa lui Dincă.„A mai dezvăluit o chestiune: că unul dintre poliţişti, principalul, unul nou, de care până acum nu se ştia – ştiţi că unul dintre poliţişti este cel care se lăuda că l-a ameninţat cu moartea şi-atunci a cedat. Nu, e vorba de un alt poliţist - a spus că este frustrat că nu a avut el dosarul, a fost încredinţat altor poliţişti. Ambii sunt care nu aveau acces la dosar, nu erau poliţişti de urmărire nominalizaţi în dosar, şi au făcut aceste ameninţări, torturi, după cum spune Dincă, fără măcar să aibă competenţă în dosar“, a mai spus Pop.

Al doilea poliţist care l-ar fi torturat pe Dincă, spune Monica Melencu, mama Luizei Melencu -prima victimă a lui Dincă, este Adrian Ciobanu. „A dat tot timpul un nume, Ciobanu Adrian, care i-a spus tot timpul: «te omor dacă nu faci ce spunem noi!». Poate e o rotiţă dintr-un angrenaj, omul ăsta n-a omorât aceste copile. Totul depinde de sus în jos, instituţiile statului“, a declarat, în lacrimi, Monica Melencu.

Dincă acuză că anchetatorii făceau chefuri la Craiova

O altă acuzaţie pe care ar fi adus-o Dincă este aceea că anchetatorii ar fi făcut, la sfârşitul fiecărei zile de anchetă, chefuri la Craiova, care ar fi fost decontate din conturile inculpatului.

„O chestie care ne-a lăsat mască a fost când a povestit cum procurorii şi poliţiştii, anchetatorii povesteau, a doua zi după chiolhanuri, după petreceri, după ce făceau ei p-acolo. Şi Dincă a spus că o să dea amănunte, când plecau din Caracal, spune Dincă, la Craiova, şi acolo făceau chefuri cu deconturi extraordinar de mari. Dincă era extraordinar de supărat că la un moment dat ei nu se mai fereau de Dincă şi povesteau cum au cheltuit banii care erau imputaţi lui Dincă ca şi cheltuieli de urmărire penală, cu diverse chestii absolut degradante, aşa cum spune Dincă – bani, bani, bani, bani - , pe care după aceea îi decontau – motorină, şpriţuri.Veneau şi... – nu vreau acum să dau amănunte, dar înţelegeţi – şi la un moment dat ei povesteau faţă de Dincă ce făceau şi cum cheltuiau ei la Craiova când se retrăgeau de la Caracal, după anchetă, şi că el nu mai vrea să plătească aceste abuzuri sau nesimţiri, nota de plată a acestor chefuri şi ce făceau ei p-acolo fiind pusă în dosar“, a mai spus Pop.

Ulterior, reprezentanţii familiilor fetelor au revenit pe aceeaşi temă, avocatul Tonel Pop aducând din nou în discuţie ameninţările pe care le-ar fi suportat Dincă. „Ăsta-i scenariul, nea Dincă, mori în puşcărie!“, i-ar fi spus unul dintre poliţiştii nominalizaţi de inculpat, conform avocatului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie