Darius Vâlcov, fost primar de Slatina, propus ministru al Finanţelor în noul Guvern „Ponta 4“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slătineanul Darius Vâlcov (37 de ani), fost primar al municipiului Slatina între 2004- 2012, senator de Olt, este propus a face în continuare echipă cu premierul Victor Ponta în noua structură guvernamentală anunţată duminică – 14 decembrie. Deocamdată propunere, Vâlcov ar trebui să preia frâiele Ministerului Finaţelor, ce va încorpora şi Bugetul condus în ultimele luni de către fostul edil al Slatinei. Audierile miniştrilor vor avea loc luni.

Cariera politică a slătineanului Darius Vâlcov a cunoscut o ascensiune bruscă în august a.c., când a fost propus pentru funcţia de ministru delegat al Bugetului, el fiind, anterior, senator al judeţului Olt din partea PSD ales în decembrie 2012 şi aflat la primul mandat ca parlamentar. Înainte să ajungă pentru prima dată alături de Victor Ponta, Vâlcov s-a făcut remarcat ca preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică şi Urbanism din Senat, el conducând, anul acesta, şi Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană.

Se pare că activitatea sa la cârma ministerului Bugetului, deşi scurtă, a fost pe placul premierului Ponta, care, duminică – 14 decembrie, l-a nominalizat în cadrul Comitetului Executiv al PSD pentru a face parte din noua formulă guvernamentală cu care fostul candidat al PSD la alegerile prezidenţiale intenţionează să conducă ţara de luni – 15 decembrie, după audierile tuturor miniştrilor şi votul din Parlament. Decisivă în menţinerea fostului edil al Slatinei pe o funcţie de ministru se pare că a fost şi contribuţia acestuia în negocierile financiar-fiscale ale ţării noastre cu FMI şi Comisia Europeană pe marginea bugetului pe anul viitor, negocieri derulate săptămâna trecută.

Darius Vâlcov a fost primar al municipiului Slatina din iunie 2004 şi până la finele lui martie 2012 când, preşedinte al PDL Olt fiind (membru PD din anul 2000, n.r.), a demisionat din acest partid şi din funcţia de primar pentru ca, după nici o săptămână – pe 2 aprilie acelaşi an, el să treacă la PSD, din partea căruia a candidat iarăşi la Primăria Slatina. A câştigat lejer un nou mandat de edil al urbei - în iunie 2012 -, dar, iarăşi, după numai câteva luni, respectiv în decembrie 2012, el a demisionat din nou, de data aceasta ca urmare a faptului că tocmai obţinuse un mandat de senator. La momentul demisiei din fruntea PDL şi a Primăriei Slatina, în martie 2012, Vâlcov susţinea că a apelat la acest gest deoarece Guvernul al cărui partid îl reprezenta în judeţul Olt nu l-ar fi sprijinit să ducă la bun sfârşit o serie de investiţii importante în oraş: centura ocolitoare a urbei, Sala Polivalentă, un bazin de înot ş.a. Vâlcov este soţul Laviniei Şandru, fost vicepreşedinte PIN şi UNPR, în prezent realizator de televiziune la Realitatea TV.

Lista completă a Cabinetului “Ponta 4”:
- Liviu Dragnea (Dezvoltare Regională)
- Gabriel Oprea (Interne)
- Daniel Constantin (Agricultură)
- Rovana Plumb (Muncă)
- Nicolae Bănicioiu (Sănătate)
- Mihai Tudose (Economie)
- Darius Vâlcov (Finanţe şi Buget)
- Robert Cazanciuc (Justiţie)
- Eugen Teodorovici (Fonduri europene)
- Ioan Rus (Transporturi)
- Ionuţ Vulpescu (Cultură)
- Bogdan Aurescu (Externe)
- Mircea Duşa (Apărare)
- Gabriela Szabo (Sport şi Tineret)
- Sorin Grindeanu (Comunicaţii)
- Adrian Anghel (Diaspora)
- Eugen Nicolicea (Relaţia cu Parlamentul)
- Sorin Cîmpeanu (Educaţie)
- Andrei Gerea (Energie şi IMM)
- Graţiela Gavrilescu (Mediu).

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Joaca a luat sfârşit: Darius Vâlcov a depus jurământul ca ministru al Bugetului

VIDEO  Senatorul Darius Vâlcov cere conducerii ALRO Slatina să nu deschidă robinetul şomajului

Ultimatum al pesediştilor de la Olt pentru directorii PNL: ori trec la PSD, ori zboară din funcţii

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție