Cursă nebună a unui tânăr fără permis, oprit doar cu focuri de armă. Maşina era a concubinei cu 9 ani mai mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost reţinut FOTO: IPJ Olt

Un tânăr în vârstă de 21 ani, care nu are permis de conducere, a fost surprins la volanul unui autoturism de poliţiştii din Olt care făceau verificări în cadrul unei acţiuni. N-a oprit la semnal, iar poliţiştii au plecat în urmărire, reuşind să-l oprească pe câmp.

Tânărul a fost depistat, miercuri, 16 februarie 2022, în jurul orei 12:00, conducând cu o viteză de 117 km/h în interiorul localităţii Vişina, din judeţul Olt, pe Drumul Naţional 54. Poliţiştii au pornit în urmărirea tânărului atunci când acesta nu a oprit la semnal. 

„La ieşirea din localitatea Vişina, şoferul a abandonat autoturismul şi a fugit pe câmp. Poliţiştii l-au somat să se oprească, după care un agent de poliţie a efectuat două focuri de avertisment, în plan vertical, cu arma din dotare, ulterior reuşindu-se imobilizarea acestuia. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.

Descoperirile poliţiştilor nu s-au oprit aici. în maşină cu tânărul era şi concubina sa, o femeie în vârstă de 30 ani, care avea permis valabil, însă i-a permis tânărului să urce el la volan. Ambii sunt acum cercetaţi.

„În autoturism se afla şi concubina sa, în vârstă de 30 de ani, care i-a încredinţat autoturismul spre a-l conduce pe drumul public, deşi aceasta deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din Belgia. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui autovehicul spre a fi condus de o persoană care nu deţine permis de conducere“, a mai precizat reprezentantul IPJ Olt.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un bătrân de 80 ani a fost arestat pentru că şi-a înjunghiat o cunoştinţă. Motivul: o plată de 50 lei

Ucrainian teribilist, beat pulbere la volanul unui TIR, oprit de poliţişti după o urmărire. Ce alcoolemie avea

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online