Cum sesizezi Protecţia Consumatorului dacă ai o problemă legată de calitatea produsului sau a serviciului cumpărat. Ce poate duce la clasarea reclamaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumatorii persoane fizice pot depune, în cazul în care se confruntă cu anumite probleme la cumpărarea de produse sau servicii, şi nu le pot rezolva cu vânzătorul, o sesizare la Protecţia Consumatorului, instituţie care în anumite limite poate rezolva conflictul.

De multe ori, consumatorii nemulţumiţi de calitatea produselor sau serviciilor achiziţionate, sau de anumite aspecte ale tranzacţiei, renunţă la drepturi pe care le au în calitate de consumatori doar pentru că nu ştiu cui ar trebui să se adreseze.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor explică, pe site-ul oficial, cum se formulează o sesizare/reclamaţie, cui trebuie adresată şi care sunt elementele obligatorii ale acesteia astfel încât comisarii să se poată ocupa de caz.

Cum se depune o reclamaţie

Cei care pot depune la ANPC o sesizare/reclamaţie sunt consumatorii persoane fizice, deoarece divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Un detaliu deosebit de important este acela că „petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002. De asemenea, reprezentanţii ANPC recomandă să se apeleze la această soluţie doar după ce încercaţi să rezolvaţi amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul, în situaţia în care nu aţi ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii având dreptul să depuneţi o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

„Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Conform prevederilor legale reclamaţiile şi sesizările se fac în format scris sau în format electronic sau se depun personal“, menţionează reprezentanţii ANPC. Pentru depunerea unei reclamaţii online există un formular special de sesizare online, disponibil AICI.

Foarte important de ştiut este faptul că reclamaţia dumneavoastră va fi soluţionată dacă aţi depus-o însoţită de documentele necesare pentru clarificarea situaţiei, respectiv: factura fiscală, bon fiscal sau chitanţa, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz.

„Reclamaţiile dvs. pentru a putea fi instrumentate de către comisarii din cadrul Comisariatelor Judeţene trebuie să îndeplineasca condiţiile prezentate mai sus. În caz contrar acestea se clasează din lipsa de informaţii“, atrage ANPC atenţia, menţionând de asemenea că aceste reclamaţii se depun în nume propriu. Adresele comisariatelor judeţene unde vă puteţi adresa cu sesizări/reclamaţii (fiecare vânzător are obligaţia, de altfel, să afişeze datele de contact ale comisiariatului judeţean din respectiva rază teritorială) le regăsiţi AICI.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie