Cod Portocaliu de vreme severă imediată în Olt. Sunt vizate de avertizări și alte localități din țară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Județul Olt se află, marți seară, 27 septembrie 2022, sub avertizare Cod Portocaliu de vreme severă imediată, în zeci de localități înregistrându-se vânt puternic, ploi și tunete ca în mijlocul unei furtuni de vară. 

Atenționarea de vreme severă este în vigoare până miercuri-dimineață FOTO: arhiva

O avertizare nowcasting Cod Portocaliu a fost emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, aceasta fiind valabilă marți seară, de la ora 20,20, și până la ora 21, 20.

Sunt sub avertizare de vreme severă imediată următoare localități: Slatina, Scornicești, Piatra-Olt, Potcoava, Osica de Sus, Mărunței, Curtișoara, Fălcoiu, Izvoarele, Valea Mare, Movileni, Crâmpoia, Corbu, Colonești, Strejești, Verguleasa, Brâncoveni, Schitu, Tufeni, Șerbănești, Vitomirești, Vâlcele, Vulturești, Coteana, Teslui, Brebeni, Cungrea, Spineni, Slătioara, Grădinari, Icoana, Poboru, Perieți, Bărăști, Sârbii - Măgura, Dobroteasa, Priseaca, Bălteni, Ghimpețeni, Osica de Jos, Făgețelu, Milcov, Leleasca, Optași-Măgura, Nicolae Titulescu, Ipotesti, Tătulești, Oporelu, Sâmburești, Topana.

Furtuna, cu manifestări ca în miezul verii, cerul fiind brăzdat de fulgere, a venit după o primă repriză de ploaie liniștită. 

Se vor semnala: vijelie cu viteze la rafală de peste 75...80 km/h, averse torențiale ce vor acumula peste 30 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice”, au avertizat meteorologii.

În țară au fost emise diverse coduri de avertizare de vreme severe imediată pentru mai multe județe, în vigoare fiind, de asemenea, până miercuri, la ora 8,00, o atenționare meteo Cod Galben pentru aproape jumătate de țară.  Astfel, în intervalul 27 septembrie, ora 11,00 – 28 septembrie, ora 06,00, în zonele vizate se așteaptă ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În intervalul menționat, în Banat, Oltenia, sudul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul Munteniei și la munte vor fi averse, pe alocuri însoțite, îndeosebi în sud-vestul teritoriului, de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, precum și prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului”, avertizează ANM.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată