Centrele de evaluare şi tratament, soluţia pentru frica de spital a pacienţilor COVID. „Încă mai spun: «Nu vreau internare!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii sunt investigaţi şi în aceeaşi zi pleacă acasă cu tratament FOTO: SJU Slatina

Noutate a valului cinci de COVID-19, centrele de evaluare şi tratament antiviral sunt destinate investigării şi tratării formelor uşoare sau medii de boală, însă pacientul pleacă acasă cu tratament prescris.

Este amănuntul care i-a convins pe cei mai mulţi pacienţi să accepte să fie văzuţi de medic în primele zile de la debutul simptomelor, după confirmarea infecţiei cu SARS-CoV-2. „Încă mai vin cu acele temeri: «Nu vreau la spital, nu vreau internare!»“, spune coordonatorul centrului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Radu Murgan.

Pe de altă parte, funcţionarea acestor centre a degrevat serviciile de Urgenţe şi secţiile COVID-19 şi a preîntâmpinat agravarea multor cazuri.

La centrul din Slatina, care funcţionează de aproape o lună, în prima săptămână au venit preponderent vârstnici, îndrumaţi de medicul de familie. Sunt pacienţi care suferă şi de alte boli şi care, au recunoscut, nu vor să se interneze. „Vârsta, da, să spunem că şi asta a fost un factor de risc, însă cei mai mulţi au afecţiuni cardiovasculare, am avut şi diabetici“, a declarat medicul Radu Murgan. Aproape două treimi dintre pacienţi au primit şi tratament antiviral, la început fiind disponibil Favipiravir, ulterior şi Molnupiravir. Terapia cu anticorpi monoclonali, care se administrează într-o singură perfuzie, iar pacientul mai rămâne încă o oră pentru monitorizare, i-a ajutat de asemenea pe pacienţi, însă dozele repartizate în număr limitat i-au făcut pe medici să evalueze strict fiecare caz şi să administreze ţintit.

„Legislaţia spune că la 7 zile, dacă eşti nevaccinat, sau la 5 zile - vaccinat, eşti considerat deja vindecat“

Medicamentele antivirale luate în primele zile de la debutul simptomelor scurtează perioada de boală şi diminuează riscul de complicaţii, însă nu pot fi administrare tuturor, existând înclusiv risc de complicaţii hepatice şi renale. Este motivul pentru care pacienţilor li se recoltează probe de sânge, din pachetul standard de servicii făcând de asemenea parte şi radiografia şi electrocardiograma. Mai mult, cei care se încadrează în recomandări şi sunt de acord cu terapia antivirală sunt avertizaţi să întrerupă tratamentul la apariţia reacţiilor adverse. 

Eu încerc să le explic, oricât de mult ar dura, modul de administrare corect al medicamentelor, bineînţeles posibilele reacţii adverse şi să oprească administrarea dacă reacţiile adverse încep să apară. Acum, le-am  explicat: sunaţi-vă şi medicul de familie pentru a-l informa că sunteţi pozitiv, în izolare, cu medicaţie primită (n. red. - în cazul pacienţilor care se prezintă la evaluare din proprie iniţiativă). Este de datoria medicului de familie să monitorizeze acele cinci zile, dacă vorbim de Molnupiravir, şi 7 zile dacă vorbim de Favipiravir, ca administrarea să fie corectă şi dacă pacientul face sau nu efecte adverse“, a mai spus medicul.

Una dintre problemele întâmpinate a fost legată de intervalul în care pacienţii se pot adresa centrului. „Legislaţia spune că la 7 zile, dacă eşti nevaccinat, sau la 5 zile - vaccinat, eşti considerat deja vindecat. Am avut câteva cazuri, din fericire nu foarte multe, în care au venit după acest interval. Pentru că mulţi erau confuzi, au înţeles că trebuie să vină după ce ies din izolare. Le-am spus, celor care ne-au contactat telefonic – nu, veniţi în maximum două - trei zile după testul pozitiv, pentru că este o evaluare gratis, rapidă, şi putem să vă dăm acel antiviral“, a mai spus medicul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Centrul de evaluare şi tratament antiviral COVID de la Slatina este funcţional. Primeşte şi pacienţi neasiguraţi VIDEO

14 întrebări şi răspunsuri despre antiviralele folosite în COVID-19. „Am o hepatită cronică. Îmi pot afecta ficatul?“

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!