Ce sfaturi legate de nutriţie dădea, cu peste 100 ani în urmă, un reputat specialist. „Pe lângă mâncări puţine acre, să mâncăm şi altele dulci“

Un reputat specialist oferea, la începutul secolului trecut, sfaturi preţioase unei categorii a populaţiei fără resurse deosebite. Ce să mănânce, dar mai ales cum să prepare bucatele.

Dr. Iacob Felix, un reputat savant, membru titular al Academiei Române, aduna la începutul secolului trecut informaţii importante în lucrarea „Poveţe despre hrana ţăranului“, învăţându-i pe cei fără resurse cum să mănânce sănătos, corectând anumite obiceiuri alimentare specifice lumii satului şi explicând ce efecte au acestea asupra sănătăţii. 

„Să îngrijească bine acea vită ţinând-o curat“

Laptele, era de părere dr. Iacob Felix, profesor de igienă în cadrul Facultăţii de Medicină Bucureşti, „ne dă hrana cea mai preţioasă pentru copii şi pentru oameni mari. De aceea fiecare gospodărie trebuie să posede vacă cu lapte, şi sătenii cei mai săraci să crească cel puţin o capră sau oaie şi să îngrijească bine acea vită ţinând-o curat, iarna într-un grajd închis, şi hrănind-o bine tot anul, îngrijind ca în nici o vreme să nu-i lipsească nutreţul hrănitor“. Medicul specifica, însă, că laptele trebuie mâncat fiert, în special atunci când se oferă copiilor, şi întărea că acest aliment este o mâncare sănătoasă indiferent că este dulce, acru, sau transformat în unt, caş, brânză, urdă etc.  Medicul avertiza însă că „untul scos din lapte bătut se spală de mai multe ori în apă curată, pentru ca să nu râncezească, să nu se facă iute“.

Medicul vorbea şi despre proprietăţile extraodinare ale peştelui, un aliment sănătos, dar şi de pericole, având în vedere că este un produs uşor alterabil. „Peştele proaspăt este hrănitor, cel sărat numai dacă nu s-a învechit; el este adese-ori stricat, putrezit şi parte din zeama lui a rămas în saramură, care dacă şade mult devine otrăvitoare“, avertiza specialistul.

Mâncăruri sănătoase şi săţioase, recomandate de medic, erau şi cele din cartofi, fasole sau mazăre. Varza, în schimb, „şi acră, crudă şi fiartă, nu hrăneşte; pentru ca să n-o mâncăm fără nici un folos, trebuie să-i adăogăm cel puţin slănină în zilele de dulce, uleiu de in ori de nucă şi ceapă în zilele de post“. Din aceeaşi categorie făceau parte, în opinia medicului, şi mai multe verdeţuri, însă prin adaosul altor alimente şi din acestea se puteau găti mâncăruri hrănitoare. Un alt avertisment era cel privind condimentele, care dau gust, dar afectează, folosite excesiv, sănătatea.

„Susaiul, ştirul, loboda, urzicile, castraveţii, ştevia şi alte asemenea buruieni, n-au nici o putere hrănitoare, nici crude , nici fierte, nici mâncate sadea cu sare, nici gătite cu borş, cu oţet, cu zarzăre ori prune verzi. Dacă le facem ciorbă, trebuie să adăogăm ceapă, orez sau alte lucruri hrănitoare. Gustul bucatelor se schimbă şi se drege prin adăogire de ceapă verde şi coaptă, usturoiu verde şi copt, praz pătrunjel, cimbru, leuştean, mărar, ardeiu, piper dar cele din urmă două nu trebuie să se pună în cantitate mare. Bucatele prea acre, prea sărate şi prea iuţi nu sunt sănătoase“, spunea medicul.

Iată şi ce alimente „slăbesc stiomacul“, conform aceleiaşi lucrări - „Poveţe despre hrana ţăranilor“: „Nu trebuie să dregem gustul mai tuturor mâncărurilor cu oţet, borş, zeamă de varză, de aguridă, cu chiseliţă de prune, cu sare de lămâie, cu multă sare şi piper, căci ele slăbesc stomacul şi strică sângele; pe lângă mâncări puţine acre să mâncăm şi altele dulci“.