Ce să ştii dacă vrei să pleci cu animalul de companie în UE. Ţările în care se cere tratament împotriva unei boli parazitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizita la medicul veterinar este obligatorie pentru a călători în străinătate FOTO: Arhiva

Dacă doriţi să mergeţi într-o ţară a Uniunii Europene însoţiţi de animalul de companie, ar trebui să ştiţi că se impune respectarea anumitor reguli din punct de vedere sanitar-veterinar.

Câinii, pisicile şi dihorii domestici, informează reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Suguranţa Alimentelor, pe site-ul oficial, pot fi transportaţi în scop non-comercial numai cu respectarea anumitor condiţii stricte.

Prima dintre acestea este aceea că animalul/animalele trebuie să fie însoţit/însoţite de către proprietar sau o persoană responsabilă de călătorie în numele proprietarului. Animalul este necesar să poată fi identificat, de aceea va trebui să aibă fie un tatuaj, clar, lizibil (aplicat până la data de 3 iulie 2011, nevalabil în Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda şi Malta), fie un (care respectă standardul ISO 11784 şi utilizează tehnologia HDX sau FDX-B şi poate fi citit de un dispozitiv de citire compatibil cu standardul ISO 11785).

Microcipul sau tatuajul trebuie applicate înainte de vaccinarea antirabică, şi aceasta obligatorie.
„Data de administrare a vaccinului antirabic nu poate fi anterioară datei la care microchip-ul este montat“, se menţionează în datele prezente pe site-ul ANSVSA.

Animalul de companie nu poate, de asemenea, să plece din ţară fără un paşaport UE emis de un veterinar autorizat de către autoritatea competentă care să certifice că o vaccinare antirabică valabilă şi conformă cu standardele internaţionale a fost administrată animalului în cauză. Vaccinul administrat nu poate fi decât un vaccin viu modificat şi care intră într-una din categoriile:
- un vaccin inactivat de cel puţin o unitate antigenică per doză (standard OMS) sau
- un vaccin recombinant care să exprime glicoproteina imunizantă a virusului rabiei într-un vector viral viu.

Vaccinul trebuia administrat cu cel puţin 21 de zile înainte de plecare (de introducerea pe teritoriul Uniunii Europene), în cazul primei vaccinări. De asemenea, vaccinarea antirabică sau revaccinarea, după caz, trebuie să se efectueze în conformitate cu recomandările producătorului. Pentru cele mai multe vaccinuri se recomandă ca animalul de companie să aibă vârsta de peste 12 săptămâni. Medicul veterinar trebuie să menţioneze în certificatul de vaccinare ultima zi de valabilitate a vaccinului antirabic. Această perioadă de aşteptare nu se aplică la vaccinările de rapel în cazul în care vaccinul este administrat animalului de companie în cursul perioadei de valabilitate a vaccinului anterior.

În patru ţări din Europa este necesară aplicarea unui tratament împotriva unei boli parazitare animalelor de companie care pătrund pe teritoriul acestora. Tratamentul împotriva lui Echinococcus multiocularis, despre el este vorba,  este necesar, din cauza riscului de boală la om,  în cazul în care câinii se deplasează în: Marea Britanie, Irlanda, Finlanda şi Malta. Tratamentul se efectuează cu cel mult 120 de ore şi cel puţin 24 de ore înainte de intrarea programată pe teritoriul uneia din aceste patru ţări.


 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese