Cât de potrivit este să începi cura de slăbire înainte de Sărbători. Nutriţionist: „De când cu pesta, românul a mai consumat un porc până la Crăciun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum faci să pierzi câteva kilograme înainte de Sărbători, fără riscuri pentru sănătate şi fără frustrări, am încercat să aflăm vorbind cu un nutriţionist.

Chiar dacă în restul timpului ne-am obişnuit, poate, cu cele câteva kilograme în plus (sau multe pentru standardele nutriţioniştilor), de Sărbători ne dorim ca la petreceri să avem o prezenţă impecabilă. Am încercat să aflăm de la nutriţionist cât de repede şi cât de sănătos putem pierde 2-4 kilograme.

Fiind vorba de un timp foarte scurt, şi dietele drastice ne-ar putea ajuta, spune nutriţionistul Cristina Badea. Acestea nu sunt, însă, recomandate, pentru că efectul pervers este că se vor aduna rapid kilogramele pierdute, poate chiar cu surplus.

„Dacă-ţi propui să intri în rochie, poţi să ţii o dietă strictă şi să pierzi câteva kilograme, dar riscul e ca în perioada următoare să le şi pui rapid la loc. Ideea este să fii ponderat şi pe perioada Sărbătorilor. Ideal ar fi să fii dinainte mai ponderat, chiar dacă vrei să slăbeşti doar câteva kilograme, începi cu ceva timp înainte, două luni să zicem, să ai grijă, şi se pot pierde. Dar eşti ponderat înainte se Sărbători, eşti ponderat şi de Sărbători“, ne sfătuieşte nutriţionistul.

Obiectivul de a pierde 2-4 kilograme poate fi atins relativ uşor în două săptămâni cu o dietă „normală“, depinzând, evident, şi de la ce se porneşte. „Cura să nu însemne, însă, înfometare, nu să sari peste mese, deşi mulţi fac asta, în ideea de a slăbi rapid îşi mişcorează foarte mult numărul de calorii şi au foarte puţine mese. Mănâncă o dată pe zi, şi nu e indicat aşa. Ideea este să nu sari peste mese, să ai minim trei mese pe zi. În schimb, nu grăsimi, nu prăjeli, să mergem pe legume, pe fructe, carbohidraţii, într-adevăr, se reduc, nu renunţi. Să mergem pe carne slabă - pui, curcan, peşte, un aport limitat de fructe, nici fructe în cantităţi mari, de preferat să consumăm citrice, nu din cele cu indice glicemic mare, nu banane, nu struguri, nu smochine, nu oleaginoase“, ne mai sfătuieşte nutriţionistul Cristina Badea.

„Se confundă foarte uşor senzaţia de foame cu cea de sete“

O altă mare greşeală pe care o facem în sezonul rece este aceea că uităm să ne hidratăm. Mai mult, de cele mai multe ori interpretăm greşit mesajul pe care ni-l dă organismul, avertizează specialistul.

„Ce taie pofta de mâncare?  Apa. Cumva aportul de lichide trebuie să fie suficient, pentru că într-adevăr se confundă foarte uşor senzaţia de foame cu cea de sete, noi avem tendinţa să mâncăm, dar de fapt ni se transmite nevoia de apă, şi cam confundăm. Iarna nu beau apă pentru că nu simt nevoia, dar este o greşeală. Să consumăm apă, ceaiuri calde, grapefruit, portocale, ananas, care este şi el foarte bun, dar moderat“, spune specialistul. 

Că suntem sau nu la dietă, la masa de Crăciun nu ar trebui să ne simţim frustraţi. Putem gusta din fiecare, însă totul cu măsură şi nu aglomerate toate felurile la aceeaşi masă. „Poţi să-ţi faci o salată boeuf light, folosind iaurtul în loc de maioneză. Există tot felul de trucuri din astea, dar nu trebuie să te simţi frustrat. Puţin din fiecare şi nu aglomerate toate la o masă“, spune Badea, care ne sfătuieşte de asemenea să nu uităm de mişcare, indiferent că e vorba de mers la sală sau nelipsita plimbare în ritm alert, prin oraş.
Cert este că, deşi în teorie mulţi suntem „aşi“, cabinetele nutriţioniştilor se aglomerează, an de an, imediat după Sărbători.

„Ştiţi cum e românul nostru, dacă nu ai porc  pe masa de Crăciun... Dacă nu ai porcul întreg, nu puţin din fiecare. De când cu pesta, au mâncat unul până la Crăciun, serios, chiar mi-au relatat asta“, a încheiat nutriţionistul.


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?