BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013: La proba orală la Limba română de la Olt au picat doar... absenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi a primei probe din sesiunea de toamnă a bacalaureatului, respectiv Limba şi literatura română – oral, s-a desfăşurat în linişte la Olt şi doar liceenii care au absentat nu au reuşit să promoveze. Puţin peste 100 de absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ s-au prezentat în prima zi a probei după ce, în vară sau în anii trecuţi, au dat greş la primul hop al bacalaureatului.

În prima zi a primei probe de la BAC-ul de toamnă au fost aşteptaţi să se prezinte la nivelul judeţului Olt un număr total de 143 absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ din seria curentă şi din cele ale anilor trecuţi, dar numai 114 au îndrăznit, luni – 19 august, să se prezinte propriu-zis în faţa profesorilor. Elevii au susţinut proba în cadrul a nouă licee din judeţ transformate în centre de examinare. Dintre cei care au susţinut proba doar cei care au absentat, respectiv 29 de liceeni, nu au promovat.

Dintre cei 114 elevi care au bifat proba, majoritatea – 49, au obţinut note cuprinse între 7 şi 8, în vreme ce 35 de elevi s-au mulţumit cu note între 6 şi 7, iar restul au obţinut note între 8 şi 9. Astăzi, 20 august, are loc cea de-a doua zi a probei orale la Limba şi literatura română, urmând apoi, în cursul acestei săptămâni, celelalte probe orale. De săptăna viitoare vor intra "în fibrilaţii" liceeni care va trebui să susţină probele scrise ale examenului.

Reamintim că, la această sesiune „de toamnă” a bacalaureatului, la Olt s-au înscris 2.350 de liceeni. Pe probe, situaţia exactă a IŞJ relevă faptul că cei mai mulţi candidaţi sunt aşteptaţi să se prezinte la proba de Matematică – 1.686 elevi, pe locurile următoare fiind următoarele probe: Limba şi literatura română (scris) – 1.352 candidaţi, Biologie şi Anatomie - 903 candidaţi, Geografie - 272 candidaţi, Fizică - 249 candidaţi, Limbi străine (oral) - 220 candidaţi, Competenţe digitale - 204 candidaţi, Istorie - 60 candidaţi, Chimie - 41 candidaţi, Informatică - şase candidaţi, Economie - doi candidaţi.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat a avut loc în perioada iunie - iulie, procentul de promovare înaintea contestaţiilor fiind de 43,43 % , respectiv de 44,25 % după soluţionarea contestaţiilor.

CALENDARUL examenului de bacalaureat 2013, sesiunea august-septembrie 2013

--- 19 - 20 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A;
--- 19 - 21 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B;
--- 20 - 21 august 2013: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C;
--- 22 - 23 august 2013: Evaluarea competenţelor digitale - proba D;
--- 26 august 2013: Limba şi literatura română - proba E)a) - proba scrisă;
--- 27 august 2013: Limba şi literatura maternă - proba E)b) - proba scrisă;
--- 28 august 2013 Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisă;
--- 30 august 2013: Proba la alegere a profiluli şi specializării -proba E)d) - proba scris;
--- 2 septembrie 2013: Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00);
--- 3 - 4 septembrie 2013: Rezolvarea contestaţiilor;
--- 5 septembrie 2013: Afişarea rezultatelor finale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile