Aproape 1.000 de contestaţii la Bacalaureat 2016 în Olt. Cele mai multe, la limba şi literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

938 de contestaţii au depus candidaţii care au susţinut probele Bacalaureatului 2016 în judeţul Olt, cu toţii aşteptând rezultatele finale, care se publică sâmbătă, 16 iulie 2016.

Cea mai mare medie în judeţ a fost 9,93, înregistrată de o elevă a Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, însă medii foarte bune, de peste 9, au fost peste 300, prin urmare candidaţii, dar şi foştii lor profesori, alături de oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, aşteaptă ca în urma contestaţiilor pe de o parte să se treacă pragul psihologic de 60% promovabilitate, iar pe de alta, de ce nu, ca elevii cu note foarte bune să ajungă la media 10.

În urma aflării rezultatelor iniţiale, la cele 12 centre de examen s-au depus 938 de contestaţii. Cele mai multe sunt la limba şi literatura română – profil Real – 246, şi Umanist – 159. La istorie s-au formulat 122 contestaţii, la geografie – 76, la matematică – tehnologic – 75, matematică – informatică – 58, matematică – ştiinţe – 36, anatomie – 46, biologie – 31, fizică – teoretic – 29, sociologie – 23 etc. Din cele 25 de discipline la care s-au susţinut probe scrise sunt câteva la care nu s-au formulat contestaţii – informatică-pascal, informatică – ştiinţe ale naturii, chimie organică – tehnologic, chimie anorganică – teoretic, chimie anorganică – tehnologic.

„Numărul de contestaţii este mai mic decât anul trecut, când am avut aproximativ 1.500, însă, ce-i drept, şi numărul candidaţilor este mai mic, diferenţa este de aproape 1.000. Rezultatele în urma contestaţiilor vor fi făcute publice în cursul zilei de sâmbătă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, insp. Mirela Paraschiv.

Tot pe baza rezultatelor finale de la Bacalaureatul 2016, sesiunea iunie-iulie, se va începe şi procesul de evaluare a şcolilor din judeţ. Deşi promovabilitatea în judeţ a crescut în acest an, faţă de anul trecut, cu peste două procente, Oltul se află, cu 59,75%, sub media naţională (de 66,7%) şi încă figurează, pe locul 9, în top 10 cele mai slabe rezultate la nivel naţional.

CITIŢI ŞI: Absolvenţii din Olt, aproape 60% promovabilitate la BAC. Eleva cu cea mai mare medie: „Vreau să rămân în România“

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!