Amorul cu o elevă de liceu l-a trimis în arest. Un bărbat din Olt riscă până la 10 ani de închisoare

0
Publicat:

Relația cu o adolescentă, o fată în vârstă de 15 ani, i-a adus unui bărbat din Olt probleme mari. A stat o noapte în centrul de reținere și riscă o pedeapsă cu închisoarea, pentru act sexual cu un minor.

Bărbatul a început o relație cu fată cu 10 ani mai tânără FOTO: arhiva/Getty Image

Un tânăr în vârstă de 25 ani, din Caracal, a fost reținut și riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru act sexual cu un minor. Tânărul ar fi început o relație amoroasă cu o elevă de liceu în vârstă de 15 ani, tot din Caracal. Tatăl fetei a anunțat Poliția atunci când a auzit de aventura adolescentei.

La data de 11 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut un tânăr cercetat pentru act sexual cu un minor.

În fapt, la aceeași dată, polițiștii Poliției municipiului Caracal, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate”, au comunicat polițiștii din cadrul IPJ Olt. 

Anchetatorii au stabilit, în urma activităților investigativ-operative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caracal, că tânărul ar fi întreținut acte sexuale consimțite cu minora, în cursul lunii decembrie. Detaliul nu îl scapă însă pe bărbat de acuzația de act sexual cu un minor.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale. În urma probatoriului administrat, la data de 11 ianuarie 2024, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, au mai precizat polițiștii.

Tânărul a fost prezentat între timp Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale, judecătorul dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. „Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai menționează polițiștii.

Pentru infracțiunea de act sexual cu un minor bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?