175 locuri de muncă pentru bursa din 7 aprilie. Director AJOFM: „Problema este că oferta nu se prea pliază pe structura calificărilor şomerilor noştri“. Ce se cere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AJOFM Olt a găsit până acum 25 de agenţi economici dispuşi să recruteze viitori angajaţi la Bursa generală a locurilor de muncă, organizată în 7 aprilie. În judeţ sunt, însă, aproape 12.000 şomeri, prea puţini având calificările solicitate pe piaţă.

Nici jumătate dintre agenţii economici contactaţi până în prezent de consilierii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt nu au răspuns invitaţiei de a-şi recruta viitori angajaţi la Bursa locurilor de muncă, organizată în 7 aprilie în Slatina şi Caracal. Cei 25 care şi-au depus, însă, oferte (din 67 contactaţi), au nevoie, pe de altă parte, de lucrători calificaţi în meserii pe care şomerii nu le stăpânesc.

Până la acest moment sunt certe 175 locuri de muncă vacante, în următoarele meserii: inginer construcţii civile, economist, arhivist, arhivar,redactor, electrician, electrotehnist, maistru, sudor,vânzator, lucrător gestionar,bucătar, ospătar,mecanic agricol, lăcătuş mecanic, şofer, casier, zidar, fierar betonist, dulgher, manipulant mărfuri, confecţioner asamblor articole din textile, muncitor necalificat în confecţii textile.
Doar cinci sunt pentru persoane cu studii superioare aflate în căutarea unui loc de muncă.

„E dificil, pentru că avem 6.000 de şomeri fără calificare“

Greu de spus dacă, în 7 aprilie 2017, cererea se va întâlni cu oferta, pentru că, deşi în judeţ sunt aproximativ 12.000 şomeri înregistraţi (dintre aceştia, un sfert indemnizaţi), angajatorii găsesc foarte greu, spune directorul AJOFM Olt, angajaţi cu experienţă în domeniu. „Avem, pe de o parte, o rată mare a şomajului, iar pe de altă parte o structură a calificărilor şomerilor aflaţi în evidenţă care nu se potriveşte cu cerinţele angajatorilor. Nu există o singură cauză pentru care s-a ajuns aici, e un cumul. Acest decalaj încercăm să-l micşorăm prin cursurile de formare pe care le organizăm“, a declarat directorul AJOFM Olt, Cristinel Cârloganu.

Din totalul şomerilor, aproximativ jumătate nu au niciun fel de calificare, o bună parte fiind persoane cu şcoala generală, cel mult, beneficiare de ajutor minim garantat, care ajutor, în anumite cazuri, se cumulează şi cu alte forme de sprijin. Nu de puţine ori beneficiarii acestor forme de sprijin devin neinteresaţi de un loc de muncă remunerat la nivelul salariului minim, mai ales atunci când scăzând cheltuielile generate de transportul la/de la locul de muncă ce le-ar rămâne pentru a-şi întreţine familia nu atinge, poate, nivelul beneficiilor încasate ca persoane asistate.

În Slatina, în 7 aprilie 2017, angajatorii se vor întâlni cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă la Casa Sindicatelor, str. Independenţei, iar în Caracal, în foaierul Teatrului Naţional. Cel mai probabil, până la data bursei oferta angajatorilor va creşte.

CITIŢI ŞI: Absolvenţi fără chef de muncă. Angajator: „Practic, nu găsim nimic!“

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie