Absolvenţi fără chef de muncă. Angajator: „Practic, nu găsim nimic!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi tineri au reuşit să se trezească de dimineaţă şi să ajungă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, doar că aproape la fel de mulţi au avut un singur scop: să primească viza pe carnetul de şomer.

Cererea din nou nu s-a întâlnit cu oferta la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi derulată astăzi de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt la Slatina şi la Caracal. Angajatorii, 41 la număr, au venit cu peste 400 de locuri de muncă vacante, organizatorii au chemat şi ei sute de şomeri, răspunzând apelului peste 600, însă în mai puţin de o oră reprezentanţii societăţilor se uitau lung după persoane dispuse să lase un număr de telefon pentru o invitaţie la interviu.

Tinerii chemaţi la Slatina, la Casa Tineretului, unde a avut loc evenimentul, au fost mulţi, dar foarte dezorientaţi. S-au năpustit la început asupra standului Pirelli, l-au mai vizitat, câţiva, şi pe cel vecin, al firmei TMK Artrom, şi accidental şi standurile celorlalţi. Fetele şi-au aruncat ochii vag pe ofertele firmelor de confecţii, au stat ceva de vorbă cu reprezentantul unui salon de înfrumuseţare şi, fuga la viză. Puţinii înscrişi pe listele de selecţie au fost şomeri cu ani de muncă în spate, rămaşi între timp fără slujbă. Pe ei, de altfel, se şi bazau angajatorii.

image

„Niciodată n-a fost ca acum. Practic, nu găsim nimic! Am colaborat cu ambele licee industriale din Slatina, an de an. Vin la practică, unii par interesaţi, dar nu sunt. Noi am contactat unităţile şcolare şi în timpul verii, ne-am gândit că nu se duc toţi la facultate. Dar nu vin să muncească. Îşi spun: «Ce te duci, bă, la muncă aici, mergem în Spania, în Grecia, în Italia, în Germania, unde se plăteşte mai bine!». Am trei înscrişi pe listă, dar sunt persoane în vârstă, nu absolvenţi. N-am avea la ora actuală niciun fel de constrângere, de vârstă sau de alt gen. Oferta este permanentă, practic, aici avem peste 30 de locuri, dar...“, a declarat reprezentantul firmei ALTUR, Marin Drăghici.

„Suntem şi într-o zonă în care toată lumea vrea la Bucureşti“

De aici discuţia duce la şcolarizare şi aflăm că operatorii economici de pe platforma industrială caută de ani de zile meseriaşi şi nu-i găsesc de niciun fel. „Nu se mai şcolarizează sculeri matriţeri, e mama meseriilor. Noi am cerut şi s-a înfiinţat o clasă la Colegiul „Alexe Marin“. În primul semestru, din 25 au rămas 5, în semestrul II s-a desfiinţat. În meseriile clasice, la ora actuală, nu mai specializează nimeni. Şi avem toţi probleme. Nu găsim sudori, spre exemplu. Nici ingineri nu găsim, pentru că suntem şi într-o zonă în care toată lumea vrea la Bucureşti. Pe de altă parte, ei nu au experienţă, şi când vin în societate sunt debusolaţi. Sub aspectul dotării avantajul este net în favoarea noastră, ei rămân uimiţi de ce găsesc în societate, comparativ cu ce au în facultate. Şi nici nu-şi mai bat capul, pentru că le mai spunem, când vin la noi ca reprezemntanţi ai diverselor firme care ne aduc nouă produse: «Uite, avem post aici, vino!». «Aaa, păi nu, că aici am program lejer, îmi fac targetul, e bine...». Chiar nu ştiu cum s-ar putea rezolva problema asta“, mai spune reprezentantul societăţii ALTUR.

image

Nici firmele de confecţii textile, fie ele mai nou apărute pe piaţă sau cu zeci de ani de activitate în spate, nu-şi găsesc mai uşor angajaţi. „Nu ne găsim uşor, acesta este adevărul. Şi este şi un domeniu în care migrează foarte mult forţa de muncă, de la o societate la alta, mai pleacă şi în străinătate şi se întorc peste câteva luni... Şi le reangajăm, evident, pentru că un lucrător bun oricând îşi va găsi locul“, spune o domnişoară fără niciun şomer luat în evidenţă pe listele pe care le avea în faţă.

La biroul de lângă, o doamnă reprezintă o societate cu tradiţie în Slatina, Uniconfex. Nici aici lucurile nu stau mai bine.
„Nu cred că se mai pune problema, în cazul nostru, de încredere, pentru că firma e veche, e serioasă, e cunoscută. Şi totuşi nu vin, tinerii cu atât mai puţin. Cel mai tânăr în societate cred că are 23 de ani, dar avem şi de 60, nu există o limită. Avem oferta şi pe site-ul oficial, se pot adresa şi la fabrică. Parcă e din ce în ce mai rău, tinerii, în special, visează să lucreze pe Internet, nu mai caută meseriile“, spune reprezentanta firmei.

image

Afară, ieşiţi să ia o gură de aer proaspăt, reprezentanţii altor societăţi. „Îmi trebuie 10 zidari şi am trecut pe lista de persoane interesate două secretare“, rezumă o doamnă situaţia.

Nici nu e ora 10,00 şi, la mai puţin de o oră de la deschiderea târgului de locuri de muncă, angajatorii deja vorbesc între ei, nu mai au în faţa lor niciun potenţial candidat. În sala de spectacole însă, unde a fost mutat biroul la care se aplică viza fără de care indemnizaţie de 250 de lei lunar nu vine acasă, e însă coadă. „Puteţi merge în hol, nu mai e aglomeraţie, angajatorii vă aşteaptă!“, încearcă un funcţionar al AJOFM să determine vreo reacţie. „Aaa, am fost. Nu prea am găsit ce căutam!“, vine şi răspunsul, previzibil, de altfel.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite