Un șef ITM anunța reprezentanții firmelor că vine în control. Trimis în judecată de DNA

0
Publicat:

Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu, Lucian Radu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi anunțat firme despre controalele pe care urmau să le desfășoare subordonații săi. Un alt angajat al instituției este implicat în dosar.

Inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu a fost trimis în judecată de DNA Foto arhiva

Inculpatul este acuzat că îi prevenea pe reprezentanţii firmelor, cu care soția lui avea mai multe contracte de consultanţă. De altfel, firma de consultanţă ar fi fost controlată, de fapt, tot de Lucian Radu. În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată un alt inspector de la ITM Sibiu, pentru abuz în serviciu.

Lucian Radu a fost trimis în instanță pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la abuz în serviciu, efectuarea unor operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia sa. 

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată, aflată în libertate, şi Ecaterina Dumitru, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Departamentul Relaţii de Muncă. Aceasta este acuzată pentru abuz în serviciu.

„În perioada aprilie-iulie 2024, inculpatul Radu Lucian în calitatea menţionată anterior, ar fi dezvăluit directorilor unor societăţi comerciale şi şefilor unor instituţii publice de pe raza judeţului Sibiu despre verificările pe care urmau să le desfăşoare inspectorii din subordine, cu scopul de a-i preveni, de a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale şi de a dispune măsuri împotriva acestora. În unele dintre situaţii, inculpatul Radu Lucian i-ar fi anunţat pe reprezentanţii societăţilor comerciale prin intermediul soţiei sale care, prin firma pe care o deţinea, avea încheiate cu aceştia contracte de prestări servicii de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, urmărind pe de o parte evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale societăţilor dar şi consolidarea relaţiilor comerciale dintre aceste societăţi şi firma deţinută de soţia sa, pe care inculpatul o controla în fapt”, au transmis procurorii anticorupţie.

Potrivit anchetei, la data de 5 iunie, Lucian Radu i-ar fi impus Ecaterinei Dumitru, inspector ITM Sibiu, întrerupă controlul pe care îl făcea la o societate comercială cu care firma soţiei lui avea un contract. De asemenea, i-a spus să nu aplice o sancţiune contravenţională respectivei societăţi, pentru a nu periclita contractul de prestări servicii dintre cele două firme.

În perioada 2023-2024, Lucian Radu ar fi desfăşurat permanent activităţi de administrare în fapt a societăţii comerciale deţinute de soţia sa, societate care are ca obiect de activitate prestări servicii în domeniul Sănătăţii şi Securităţii în Muncă (S.S.M.) şi Prevenirea şi Stingerea Incendiilor (P.S.I.). Aceste activități aveau ca scop obținerea unui folos material necuvenit în mod direct pentru societate, iar în mod indirect pentru sine.

„Astfel, inculpatul ar fi desfășurat în cadrul societății respective activități de consultanță în domeniul S.S.M. în relația cu mai multe societăți comerciale, ar fi negociat încheierea contractelor de prestări servicii și stabilirea prețului acestor contracte, ar fi reprezentat societatea cu ocazia controlului efectuat de I.T.M. Sibiu în data de 03 iunie 2024 și în relația cu A.N.A.F., activități ce reprezintă operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția ocupată, respectiv aceea de inspector șef adjunct al I.T.M. Sibiu”, au precizat anchetatorii.

Faţă de inculpaţii R.C.D. (soţia inculpatului Radu Lucian) şi B.C., procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunerea de a se menţine măsura preventivă dispusă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată