Trei străzi aflate în lucru rămân închise pe perioada iernii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La viaductul gara Mică s-au făcut ample lucrări de reparatii

Şantierele din municipiul Sibiu au fost închise, din cauza temperaturilor scăzute şi a ninsorilor căzute în ultima perioadă.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, din cele peste 30 de şantiere la care s-a lucrat anul acesta, Calea Poplăcii - tronsonul de la Piaţa Sadu spre ieşirea din oraş, strada Ocnei şi strada Turnului vor fi închise traficului peste iarnă, restul fie au fost finalizate, fie au fost aduse la un stadiu care permite circulaţia.

Anul acesta s-au început lucrările de reabilitare pe Calea Poplăcii, Calea Cisnădiei, strada Reşiţa, Gheorghe Asachi, Maşiniştilor, Tudor Arghezi, Dobrogei, Gh. Şoima, George Topârceanu, Dobrogei şi Teilor. De asemenea, au fost executate lucrările de construire a podului nou peste Cibin care a fost deja dat în folosinţă şi cele de reparaţii capitale la viaductul Gara Mică, circulaţia fiind redeschisă recent. Anul acesta s-au terminat lucrările şi pe străzile Viitorului, Privighetorilor, Hochmeister, Prejbei şi I.L. Caragiale. Lucrările pe strada Faurului, Turnului şi Ocnei au demarat anul acesta, strada Faurului fiind deja redeschisă traficului. S-a lucrat şi pe ultimul tronson al străzii Ţiglari şi pe Calea Turnişorului, ultima fiind adusă la stadiu de prim strat asfaltic.

Constructorii au lucrat anul acesta şi în Cartierul Tineretului, viabilizarea acestuia fiind practic încheiată.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"