Trei dintre incendiatorii clubului Liquid au ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Gheorghe Braiţ, Karoly Domokos şi Alin Teodor Cozvi au primit marți seara, cu puțin înainte de miezul nopții, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Primul este agent în cadrul Penitenciarului Arad și este considerat drept unul dintre cei doi bărbați care au aruncat cu cocktail-uri incendiare în club. 

Sebastian Gheorghe Braiţ, Karoly Domokos şi Alin Teodor Cozvi au fost arestați preventiv pentru 29 de zile. Se presupune că primii doi, Braiţ şi Karoly, au fost cei care au dat foc clubului şi sunt acum acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de distrugere calificată prin incendiere. Cozvi este cercetat pentru complicitate la distrugere calificată prin incendiere. Se pare că acesta din urmă i-a aşteptat pe cei doi incendiatori în maşină.

Ceilalți patru arădeni, respectiv Daniel Sorin Vesa, Gheorghe Andor, Adrian Andor şi Marian Gelu Frâncu, au primit interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu în următoarea lună.

În luna decembrie a anului trecut, unul din cele mai cunoscute cluburi din Sibiu, dar și restaurantul Dobrun, au ars într-un incendiu nimicitor, anchetatorii stabilind la momentul respectiv că focul a fost pus intenționat.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Ce salarii încasează angajații Primăriei Capitalei. Stelian Bujduveanu: „Sunt cele mai mari din administraţia publică locală”
Cum au descoperit ucrainenii baza operatorilor de drone de elită Rubicon. Greșeala făcută de televiziunea rusă