Revoltă la o creșă de stat din Sibiu din cauza copiilor ucraineni înscriși. Care este motivul

0
Publicat:

Mai mulți părinți care au copii la Grădinița Nr. 15 din Sibiu s-au revoltat după ce trei copii ai unor refugiați ucraineni au fost înscriși la unitatea de învățământ. Revolta lor vine ca urmare a faptului că locurile sunt insuficiente, existând chiar o listă de așteptare pentru înscriere.

Revolta părinților la grădiniță FOTO Shutterstock

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu arată că, având statut de refugiați, ei sunt audienți la grupă, pe locuri suplimentare care nu au nimic de-a face cu locurile copiilor din Sibiu. De asemenea, Lu Knobloch, director pe programe pentru integrarea refugiaților, spune că acești copii beneficiază de protecție temporară pe teritoriul țării noastre și că au dreptul la educație la fel ca toți ceilalți copii, indiferent de proveniență, scrie Turnul Sfatului.

Părinții însă consideră nedrept acest lucru, în condițiile în care sunt familii din Sibiu trecute pe liste de așteptare pentru a avea șansa de a prinde un loc în creșele sau grădinițele din Sibiu.

Părinți nemulțumiți

„Am aflat din surse sigure cum că la grădinița Nr. 15 din Sibiu (de stat) în grupa de creșă au fost primiți acum recent trei copii (ucraineni). Da, exact! Trist pentru noi românii, în condițiile în care lista de așteptare la această creșă era de cel puțin 150 de copiii (români). Vi se pare normal? Noi românii trebuie să așteptăm chiar dacă avem vârsta potrivită pentru creșă, locuim și muncim în orașul Sibiu. Facem ceva în acest sens sau rămânem proștii statelor unite ale Europei”, scrie o sibiancă într-un e-mail transmis la presa publicației.

Inspector prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu, a conformat faptul că cei tri micuți cu statut de refugiați sunt înscriși la creșa Grădiniței Nr. 15, dar explică faptul că acești copii nu au luat locului nimănui, fiind înscriși pe locuri suplimentare, conform statutului lor de audienți.

„Acești copii au statut de audienți la activitățile grupei de creșă și primesc decizie către ce grădiniță sau creșă să meargă în funcție de zona în care stau. Acești trei copii locuiesc în gazdă, în zona Grădiniței Nr. 15. Este o procedură venită de la minister care nu afectează cu nimic locurile pentru copiii sibieni. Este peste numărul de locuri”, spune inspectorul.   

85 de copii refugiați, în unități de învățămând sibiene

În momentul de față, în unitățile de învățământ din județul Sibiu au fost integrați 85 de copii ai unor refugiați din Ucraina (6 în creșă, 46 în grădinițe, 26 ciclu primar, 5 ciclul gimnazial, 2 ciclul liceal). Dintre aceștia 53 sunt în municipiul Sibiu (6 creșă, 43 grădiniță, 3 ciclul primar și 1 ciclul gimnazial)

Prof. Maria Cheslărean, directoarea Grădiniței Nr. 15 din Sibiu a făcut o serie de precizări cu privire la acest caz, conform aceleiași surse. Ea spune că a primit trei decizii. Este vorba despre un copil în anul școlar 2021-2022, transferat la Grădiniță cu program prelungit nr.43, un copil în anul școlar 2022-2023,  cu prezență 0 ( zero) și un copil în anul 2022-2023 cu două prezențe. ( o zi în ianuarie și o zi în februarie).

„Copilașii repartizați nu au ocupat paturile, ei frecventează creșa 1-3 ore/zi. Pe platformă sunt înscriși doi copii”, spune directoarea. 

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor