Primul copil cu COVID, vaccinat şi internat la un spital din Sibiu, e o adolescentă de 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu. FOTO: Institutiimedicale.ro

O adolescentă de 15 ani este primul minor diagnosticat cu COVID-19, care a fost vaccinat, dar totuşi a necesitat internare.

Tânăra este în prezent internată la Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu şi are cu evoluţie bună, susţine purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Ioana Mătăcuţă. Ea a mai precizat că adolecenta s-a vaccinat doar cu prima doză, fără să specifice despre ce ser anti-COVID-19 este vorba.

„Este vorba despre o fetiţă de 15 ani, internată din data de 18 noiembrie, cu simptomatologie digestivă şi care are o evoluţie bună, avându-se în vedere externarea în zilele următoare. Schema de vaccinare nu este completă, fetiţa fiind vaccinată doar cu prima doză", a explicat medicul Ioana Mătăcuţă, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, în total, în spitalele din judeţul Sibiu se mai află, luni, 46 de pacienţi COVID pozitivi vaccinaţi. În cele opt spitale din judeţul Sibiu unde sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19 sunt internaţi însă 273 de bolnavi, dintre care majoritatea sunt nevaccinaţi.

Vă mai recomandăm şi:

Un român cu atribuţii cât Arafat şi Gheorghiţă la un loc a învins pandemia în Australia

Teoria unui epidemiolog francez de origine română despre virulenţa SARS-CoV-2. „Nici HIV nu a devenit mai puţin agresiv în timp”

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG