Poliţist din Sibiu, suspectat de ANI că nu a declarat venituri din jocuri de noroc şi premii în valoare de 340.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Un poliţist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Sibiu este suspectat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) pentru că nu a declarat venituri din jocuri de noroc şi premii în valoare de 340.000 de lei.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis, vineri, 29 aprilie, că a constatat indicii referitoare la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii sau existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, în cazul a două persoane. 

 Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 144.000 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate în 2018 de către Ionuţ-Andrei Diaconu, inspector de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Sibiu.

”ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Ionuţ-Andrei Diaconu în 2018, spun inspectorii de integritate.

De asemenea, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ionuţ-Andrei Diaconu a infracţiunii de fals în declaraţii întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc şi premii în cuantum de 338.226 Lei, în declaraţiile de avere depuse în perioada exercitării funcţiei publice.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Fost primar, acuzat de ANI că şi-a angajat nevasta pe o funcţie publică la primărie

ANI nu mai sperie pe nimeni: de ce nu s-au înghesuit partidele să-şi impună şef

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort