Percheziţii DNA la Sibiu şi în alte patru oraşe, într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia fac miercuri percheziţii în Sibiu şi în alte patru oraşe din ţară.

Potrivit DNA, "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2011 – 2012.

În cursul zilei de 3 iunie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se desfăşoară percheziţii domiciliare în 7 locaţii reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, situate în municipiile Sibiu, Braşov, Alba Iulia, Piatra Neamţ şi Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei". 

Vă mai recomandăm: 

Povestea lui Hermann Oberth, sibianul care a revoluţionat navigaţia spaţială. A fost primul om din lume care a gândit proiectul rachetelor moderne de acum

Savantul transilvănean născut la Sibiu a rămas cunoscut în istorie drept părintele navigaţiei spaţiale, cercetările sale în domeniu fiind recunoscute şi apreciate în întreaga lume.

Sibianul Ieronim Budac, locotenentul lui Al Capone: cum a ajuns în Mississippi cu un camion cu alcool de contrabandă, fugind de poliţie

Cârţişoreanul rămas şi azi o legendă a avut o viaţă plină de peripeţii în America. Cu banii strânşi a dezvoltat acasă afaceri bănoase şi a fost primar în satul lui timp de patru mandate.

Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget