Notarul Răzvan Mărginean şi ceilalţi inculpaţi din dosarul cămătăriei de la Sibiu îşi petrec sărbătorile după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpatii din dosarul camatariei de la Sibiu raman in arest preventiv

Notarul Emilian Răzvan Mărginean şi ceilalţi inculpaţi din dosarul cămătăriei de la Sibiu îşi petrec sărbătorile în închisoare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de patru dintre inculpaţi la prelungirea măsurii arestării preventive.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus pe 7 decembrie prelungirea arestării preventive până pe 10 ianuarie 2013 în cazul lui Răzvan Mărginean, Constantin Cornea, Bogdan Jucan, Nicolae Şandru, Dumitru Damian, Daniel Iliuţ şi Ion Tanciu, toţi cercetaţi în cel mai complex dosar instrumentat de procurorii DIICOT în ultimii ani la Sibiu, după cel al grupării Lenis.  

“Instanţa remarcă faptul că acuzaţiile aduse inculpaţilor nu sunt grave numai sub aspectul încadrării lor juridice - limite mari de pedeapsă, ci şi din perspectiva modalităţii în care se susţine că au fost comise. Există la dosar indicii privind înşelarea şi şantajarea unui număr mare de părţi vătămate care au fost spoliaţi de bunuri de valoare deosebită,în termen relativ scurt, şi au fost supuşi ameninţărilor şi umilinţelor astfel că pericolul social al celor acuzaţi de săvârşirea unor astfel de fapte poate în mod justificat să fie caracterizat drept ridicat. 

Distinct de acestea Curtea arată că şi din perspectiva datelor care caracterizează conduita socială a majorităţii inculpaţilor se poate concluziona că lăsarea acestora în libertate sau aplicarea unor măsuri preventive fără privare de libertate, în raport cu stadiul cercetărilor, prezintă pericol concret pentru ordinea publică. 

Faptul că unii dintre inculpaţi au şi surse de venit licite, că au familii organizate ori suferă de anumite afecţiuni, fără a fi lipsite de relevanţă, nu reprezintă totuşi în acest moment procesual un temei suficient şi în plus au fost avute în vedere la analiza propunerii de arestare preventivă.

Instanţa arată că admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive este justificată şi de nevoia asigurării bunei desfăşurări a cercetării penale având în vedere numărul mare de inculpaţi şi părţi vătămate, caracterul delicat al probaţiunii şi complexitatea cauzei”, se arată în motivarea instanţei. 

Notarul şi ceilalţi şase inculpaţi sunt judecaţi în cel mai complex dosar instrumentat în ultimii ani de procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată la Sibiu, după cel al grupării Lenis. 

Anchetatorii spun că membrii grupării dădeau bani cu împrumut, cu dobânzi foarte mari, împrumuturi garantate cu terenuri sau case.Dobânzile foarte mari erau impuse prin contracte notariale, iar prejudiciul în dosar depăşeşte un million de euro. 

Potrivit anchetatorilor, doi notari din Sibiu sunt cercetaţi în dosar, iar tranzacţiile cu cele mai mari probleme s-au făcut prin cabinetul lui Răzvan Mărginean, notarul arestat preventiv. Dacă va fi condamnat definitiv, acesta riscă excluderea din branşă. 

Cămătarii acţionau în Sibiu de ani buni, mai exact din 2001, însă actuala formulă de grup infracţional a luat fiinţă undeva în anul 2008. Victimele sunt de toate vârstele, şi erau racolate cu precădere din cazinouri, însă îi contactau şi direct pe cămătari, aceştia fiind cunoscuţi în oraş. Dobânda era de 10-15 la sută, lunar sau săptămânal, iar sumele pe care oamenii le primeau cu împrumut variau între câteva sute şi câteva zeci de mii de euro. Anchetatorii au identificat până acum 15 părţi vătămate, însă spun că numărul celor care au avut probleme este mult mai mare. 

Potrivit acestora, după semnarea contractelor de împrumut membrii grupării îşi ameninţau şi îşi băteau victimele, pentru a le determina să plătească sumele şi dobânzile din contractele de împrumut. Una din victime a fost chiar tăiată la picior cu un cuţit, însă nimeni nu s-a prezentat la spital. Mulţi dintre păgubiţi şi-au pierdut locuinţele sau terenurile cu care au garantat în contractele de împrumut. 

Alături de cămătari şi notari, în dosar este cercetată şi Bianca Jucan, o angajată în cadrul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu. Potrivit DIICOT, ”actele erau întocmite în majoritatea cazurilor la Biroul Notarial al unuia dintre invinuiţi, la solicitarea şi conform indicaţiilor membrilor grupării  şi cu sprijinul unei angajate din cadrul OCPI Sibiu, care asigura în mod preferenţial obţinerea certificatelor de carte funciară”. Bianca Jucan este soţia lui Bogdan Jucan, unul din liderii grupării, lucrează la Cadastru din 2006 iar de anul trecut a intrat în concediu prenatal şi apoi de îngrijire a copilului. 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat