Microbuz cu 9 persoane, în flăcări pe Autostrada A1. Pasagerii au reuşit să se autoevacueze la timp

0
Publicat:

Un microbuz a luat foc duminică, 9 iunie 2024, pe autostrada A 1 Sibiu-Sebeș. Acesta tracta o platformă pe care se afla o mașină, iar în interiorul său se aflau opt pasageri și șoferul. Microbuzul a fost afectat în totalitate de flăcări.

Microbuzul a ars în totalitate FOTO: ISU Sibiu

„Pompierii militari sibieni au intervenit de urgenţă pe A1 km 276 sensul de mers Sebeş -Sibiu pentru stingerea unui incendiu de autovehicul. La faţa locului s-au mobilizat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD”, a transmis ISU Sibiu.

Ajunși la focul accidentului, pompierii au constatat că este vorba de un microbuz de transport persoane care ardea generalizat. Acesta tracta o platformă cu un autoturism, platformă care a fost decuplată, aceasta nefiind afectată de incendiu.

„În microbuz se aflau opt pasageri şi şoferul, care s-au autoevacuat, neavând nevoie de îngrijiri medicale. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului care a fost cauzat de un scurtcircuit de la compartimentul motor şi a afectat în totalitate microbuzul”, au mai precizat pompierii. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online