Iohannis, despre scumpiri: „Românii vor fi foarte nemulţumiţi şi pe bună dreptate. Şi eu sunt nemulţumit. Acciza la carburanţi putea fi evitată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat joi, la Sibiu, că în opinia sa acciza la carburanţi ar fi putut fi evitată şi că românii vor fi foarte nemulţumiţi „şi pe bună dreptate.

Iohannis a declarat că, în opinia sa, acciza la carburanţi, introdusă începând cu 1 aprilie, ar fi putut fi evitată şi că aceasta va duce la creşteri de preţuri. „Eu cred că ar fi putut fi evitată. Discuţia a pornit de la un program pe care l-a prezentat PNL carea  propus introducerea unui cuantum suplimentar în acciză dar cu destinaţie clară şi precisă: autostrăzi. Treaba cu autostrăzile nu ştiu în ce măsură mai este de actualitate dar văd că treaba cu acciza a fost preluată şi cu siguranţă va duce la creşterea multor preţuri în lanţ”, a spus Iohannis. 

Întrebat unde se duc banii colectaţi din această acciză, acesta a răspuns:”Mulţi nu ştiu cum să-şi gestioneze un buget, nimeni nu poate spune unde se duc fiindcă tot ce se colectează ajunge în buget, care este partea de colectare, şi tot ce se cheltuie este pe cu totul alt capitol. Nu există o corelare între un venit şi o cheltuială decât dacă se stabileşte această corelare prin lege specială, ori aşa ceva nu s-a făcut şi se pare că nu s-a dorit de accea nu vă poate spune nimeni şi nu poate să dea nimeni răspuns la treaba asta. 

E ca şi cum m-aţi întreba dacă v-aţi plătit impozitul pe apartament unde merg banii. Nu vă poate spune nimeni unde merg banii fiindcă toţi banii se adună la venituri şi se folosesc la cheltuieli. Aceste corelări sunt relativ complicate şi de regulă nu sunt agreate fiindcă dacă colectezi o sumă mare pentru autostrăzi şi nu o cheltui acolo atunci oamenii vor veni şi vor întreba ce s-a întâmplat. Aşa, intră în oala mare şi asta e. În propunerea PNL exista o corelare între această acciză suplimentară şi lucrările prevăzute foarte clar pentru dezvoltarea reţelei de autostrăzi, evident acelea care nu pot fi finanţate din bani europeni”. 

Întrebat cum vor vedea românii majorările de la 1 aprilie, Iohannis a replicat „Vor fi foarte nemulţumiţi şi pe bună dreptate. Şi eu sunt nemulţumit”. 

Depre alegerile europarlamentare: "Cred că vom avea un absenteism pronunţat"

Cât priveşte alegerile europarlamentare, Iohannis este de părere că prezenţa va fi scăzută, evaluarea sa fiind de aproximativ 30 la sută. "Eu cred că vom avea un absenteism pronunţat, ceea ce e păcat fiindcă acesta este momentul când omul simplu poate să facă politică. Restul sunt poveşti. În afară de prezidenţiale alegerile din ultimii ani nu au adus nici măcar 50 la sută din alegători la urne, şi proporţia cea mai mică s-a înregistrat la europarlamentarele de data trecută. Asta arată că interesul pentru tematică este relative scăzut. Oamenii nu înţeleg mare lucru de acolo, deci nu se duc", a spus Iohannis. 

Primarul Sibiului va fi prezent pe afişele de promovare ale formaţiunii politice pentru alegerile aeuroparlamentare. "Probabil consultanţii care se ocupă de campanie au considerat că este un câştig pentru imagine, dacă va fi aşa sau nu vom vedea", a mai spus Iohannis. 

Vă mai recomandăm: 

Iohannis: „Eu nu sunt urmărit penal“

Primarul Sibiului a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este urmărit penal în dosarul deschis de procurorii Parchetului General după o sesizare a Agenţiei Naţionale de Integritate.

Procesul lui Iohannis cu ANI, suspendat pentru că în cauză s-a început urmărirea penală

Procesul primarului Sibiului cu Agenţia Naţională de Integritate a fost suspendat la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru că în cauză a fost începută urmărirea penală de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dan Marinescu, la Adevărul Live, despre bătălia prezidenţială: „Iohannis are cele mai mari şanse pe zona dreptei“

Dan Marinescu, redactor şef Adevărul a discutat cu Liviu Iolu, editor Adevărul, despre ultimul sondaj de opinie realizat de INSCOP Research. În urma lui a reieşit că 37,1% din români au foarte multă încredere în primarul Sibiului, Klaus Iohannis El este urmat în clasament de Victor Ponta (36,4%) şi de Sorin Oprescu (32,3%). 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”