Incendiu la o capelă din Sibiu. Intervenţie neobişnuită a pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii sibieni au intervenit, de urgenţă, miercuri după-amiază, pentru localiza şi stinge un incendiu care a izbucnit la o capelă. Martorii, care au sunat imediat la 112, se aflau la priveghi în acel moment.

Capela din Sibiu unde a avut loc incendiul FOTO ISU Sibiu

Flăcările au izbucnit, miercuri după-amiază, la o capelă din oraşul Sibiu, situată pe strada Constituţiei. La acel moment, 14 persoane se aflau la priveghi. Din fericire, cu toţii au reuşit să se autoevacueze la timp şi nu a fost nevoie de intervenţia medicilor.

Potrivit ISU Sibiu, la faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Pompierii au observat că flăcările porneau de la o grindă de susținere, nu la coșul de fum, aşa cum s-a crezut iniţial.

Două sicrie au fost evacuate

Intervenţia pompierilor nu a fost întocmai una obişnuită, întrucât a necesitat evacuarea a două sicrie, în care se aflau persoane decedate.

„Incendiul s-a manifestat cu degajare de fum la nivelul podului și în cele 3 compartimente ale capelei. În urma incendiului a ars grinda de susținere pe o suprafață de aproximativ 1 mp. Din capelă au fost evacuate două sicrie cu persoane decedate care erau depuse acolo și au fost mutate în biserică.”, a transmis Andreea Ştefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Pompierii au stabilit şi cauza probabilă de izbucnire a incendiului: un scurtcircuit electric produs la un cablu electric neizolat corespunzător.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare