Directorul Centrului de Studii Globale, despre vizita lui Iohannis în SUA: „Nu suntem obişnuiţi să fim lăudaţi şi putem deveni sceptici“

A fost nevoie de 20 de ani pentru ca România să fie sincer lăudată pentru parcursul avut alături de Statele Unite ale Americii. Iar acest lucru nu trebuie privit cu scepticism, în ciuda contextului internaţional destul de complicat, apreciază directorul Centrului de Studii Globale din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, într-un interviu acordat ziarului  „Adevărul“.

Faptul că pe agenda discuţiilor dintre preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele SUA, Donald Trump, au lipsit domenii precum eliminarea vizelor ori schimburi economice ţine de priorităţile pe care ţara noastre le are, mai consideră Silviu Nate. El insistă pe faptul că şi românii, la nivel individual, trebuie să înceapă să înţeleagă faptul că, şi în cadrul NATO, ţara noastră nu mai este la nivelul în care să stea cu mâna întinsă. 

Silviu Nate conduce Centrul de Studii Globale, structură academică din cadrul Universităţii de la Sibiu care derulează o serie de programe postuniversitare şi analize în domeniul studiilor de securitate şi relaţiilor internaţionale.

Reporter: Cum apreciaţi vizita preşedintelui României Klaus Iohannis în SUA, din aceste zile?

Silviu Nate: Preşedintele României efectuează o vizită oficială într-un context delicat la nivel global, dar şi la nivel european, luând în calcul problematica Brexit-ului şi a testului de coeziune a aliaţilor europeni în cadrul NATO. Preşedintele american, la rândul său, este supus în această perioadă anchetei şi unor presiuni mediatice, într-un subiect fără precedent în istoria Statelor Unite ale Americii. Această vizită, organizată într-un moment ceva mai tensionat al spaţiului euroatlantic, scoate în evidenţă poziţia României pe scena globală, precum şi rezultatul unor angajamente susţinute ferm dea lungul timpului. Aşadar, în 2017 celebrăm 20 de ani de la demararea iniţiativei pentru un Parteneriat Strategic între Statele Unite ale Americii şi România. Preşedintele României şi-a aşezat discursul şi ţinuta demnitară pe o platformă de networking bilateral, ceea ce denotă un limbaj comun la nivelul palierelor diplomatic, militar şi de intelligence, din partea administraţiei sale. Războiul intern al lui Trump întâlneşte, incidental, prin vizita lui Klaus Iohannis, un spaţiu de refulare şi justificare a bunelor sale intenţii. Preşedintele Trump evita să răspundă provocărilor media legate de Rusia, în faţa jurnaliştilor americani, şi transferă inductiv în discuţie importanţa Articolului 5 al Tratatului Nord Atlantic şi a responsabilităţii comune transatlantice. Fiind un om de business, orientat către stingerea pasivelor, Trump nu este totuşi de condamnat că acţionează după principiul: „follow the money”. Atitudinile sale din ultima perioadă, transpar însă o etapă a „studenţiei” sale actuale când încă mai învaţă lecţii de retorică în politica externă. 

Care este drumul României între SUA şi UE?

Există voci şi analişti care susţin că agenda preşedintelui Klaus Iohannis nu a cuprins subiecte economice, culturale sau pentru eliminarea vizelor. Trebuie totuşi remarcat faptul că o întâlnire diplomatică la nivel înalt trebuie structurată pe priorităţi. Putem înţelege astfel că Romania are în momentul de faţă cel puţin două interese vitale, care se proiectează pe termen lung, traduse prin securitate şi stat de drept. Aceste două coordonate majore, poziţionează Romania pe harta geopolitică, cu un rol mult mai consistent, la confluenţa a mari civilizaţii şi religii.

După episodul Crimeea, ţara noastră a acordat, din motive lesne de înţeles, 2% din PIB sectorului de apărare, iar acest efort financiar ne detaşează faţă de anumiţi aliaţi într-un spectru al angajamentelor luate în interiorul NATO. Retorica moderată a preşedintelui Klaus Iohannis, conduce România spre un dialog matur în raport cu statele membre ale Uniunii Europene. Acesta a reuşit să păstreze un echilibru în raport cu recentele dispute politice dintre Europa şi SUA, însă a nuanţat elemente de interes pe care România le sprijină în relaţia cu ambele părţi. Mesajul său ne indică precis un parcurs euroatlantic, în cadrul căruia România se înfăţişează ca un partener de nădejde. Nu suntem obişnuiţi să fim lăudaţi şi putem deveni sceptici, însă trebuie să acceptăm că un ciclu de administraţii americane ne apreciază pentru efortul depus în ultimii 20 de ani. 

Ce nevoi de securitate justifică proiecţia României despre care aminteaţi mai devreme? 

Peisajul de securitate global şi regional expune România la o tipologie nouă de agresiuni asimetrice, de tip război hibrid, în care dimensiunea apărării şi securităţii prin cooperare dobândeşte un rol primordial. Astfel România devine un nod de legătură în proiectele de asigurare a securităţii pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene, dar şi un contribuitor de securitate în relaţia cu Orientul Mijlociu. Însuşi preşedintele Trump a apreciat leadership-ul românesc şi contribuţia noastră pe teatrele de operaţii ”out of area”, amintind de sacrificiile soldaţilor români şi americani. Totodată, România este al doilea furnizor de intelligence din cadrul NATO, un aspect ce nu îl putem neglija, îndeplinind de fapt prima funcţie fundamentală, cea de cunoaştere în realizarea securităţii şi apărării. Aceste atuuri sunt rezultatul unor angajamente ferme asumate de ţara noastră, combinate cu interesul direct al României de a asigura stabilitate în spaţiul Mării Negre şi în vecinătate. De mai mult de zece ani, România realizează schimburi de informaţii de primă clasă cu Statele Unite în materie de combaterea terorismului şi a neproliferării armelor de distrugere în masă. Desigur că toate aceste demersuri şi mesaje politice comune pot expune România la riscuri de terorism; dar când nu am fost expuşi sau, poate merită să ne gândim, în care dintre situaţii am fi mai vulnerabil? O altă dimensiune a războiului hibrid este dată de existenţa războiului informaţional la care suntem expuşi, la acţiuni subversive şi vectori de influenţă propagandistică, venite dinspre răsărit, care încearcă de decredibilizeze instituţiile Uniunii Europene şi NATO. Cu toate acestea, societatea românească afişează în mare parte o percepţie favorabilă faţă de valorile euroatlantice şi conştientizează însemnătatea unui spaţiu democratic. 

Au înţeles cetăţenii români care sunt responsabilităţile noastre în calitate de membru al Alianţei?

Iată un aspect pe care trebuie să-l înţeleagă, în realitate, fiecare cetăţean român sau fiecare cetăţean al unui stat membru NATO, şi anume că noi suntem NATO (#WeAreNATO). Nu ne mai aflăm în situaţia de a întinde mâna, noi nu mai aşteptăm neapărat ca alţii să rezolve probleme pentru noi, trebuie să demonstrăm ferm că se poate conta pe România, la fel ca şi în cazul celorlalte state aliate, aşadar beneficiem atât de garanţii de securitate cât şi de responsabilităţi şi angajamente comune. Participăm în cadrul unui sistem interconectat şi profund interdependent al statelor democratice, care se bazează pe cooperare. La origini, NATO s-a născut ca un mesaj politic, şi mai apoi a dezvoltat capacităţi militare pentru a securiza un spaţiu al democraţiilor occidentale, aceasta este logica genetică a organizaţiei. Deciziile în cadrul Alianţei se iau cu suport unanim de voturi, este suficient ca un singur membru NATO să folosească dreptul de veto şi astfel este împiedicată o procedură de aprobare, ceea ce presupune că eforturile pentru consens politic, consultările intense primează în faţa măsurilor cu caracter militar. Caracterul legitim al intervenţiilor alianţei este dat de însuşi suportul democratic pentru luarea deciziilor.

Vizita curentă ne indică faptul că la nivelul palierelor decizionale ierarhice româneşti a fost înţeles şi integrat acest tip de cultură şi asumare strategică, iar efortul nostru demonstrează, după 20 de ani, că suntem un partener predictibil pentru Statele Unite ale Americii. Meritul vizitei se datorează unui aparat integrat de lucru româno-american şi se cuvine pe deplin apreciată compatibilitatea şi performanţa acestuia.