Au început lucrările la Hotelul de gheață de la Bâlea Lac

0
Publicat:

În câteva săptămâni, noul hotel de la Bâlea Lac va fi gata au anunţat, marţi, reprezentanţii proiectului.

Hotelul Bâlea Lac Foto: Arhivă

"În noaptea de luni spre marţi, echipa de muncitori s-a mobilizat exemplar şi a fixat primele cofraje, reuşind ridicarea celor dintâi pereţi ai Hotelului de Gheaţă 2022-2023. Activitatea continuă şi zilele următoare, este pregătit terenul pentru extragerea primelor 'cărămizi' de gheaţă din calota lacului Bâlea, iar în funcţie de evoluţia lucrărilor şi evoluţia condiţiilor meteorologice, nu peste foarte multe zile, este programat debutul lucrărilor interioare", se arată într-un comunicat al celotr care derulează proiectul turistic, informează Agerpres.

Noul Hotel de Gheaţă ar urma să fie deschis turiștilor chiar în Ajunul Crăciunului.Tema aleasă anul acesta este "Europa", camerele urmând să fie decorate cu motive reprezentative ale capitalelor unor țări ale continentului.

În plus, hotelul va avea restaurant şi bar, unde mâncarea va fi servită în farfurii confecţionate din gheaţă.

În fiecare an, hotelul este construit în căldarea glaciară de la Bâlea Lac. Deja câteva zeci de turiști români și peste 500 fr turișyi străini l-au ales drept destinație de vacanță, potrivit aceleiași surse. 

Hotelul a fost inaugurat pentru prima oară la 1 februarie 2006 și este situat la peste 2.000 de metri altitudine, fiind primul hotel de gheaţă din sud-estul Europei. 

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu