Vidarea, modul simplu de a păstra carnea afumată mai mult timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vidarea durează câteva secunde, în funcţie de mărimea pungii - foto: Nova UK

Vidarea se realizează rapid, cu un aparat luat din comerţ la preţ accesibil. Odată vidate, afumăturile rezistă în frigider până la 30 de zile, iar în congelator chiar şi patru luni.

Românii sunt, încă, nişte tradiţionalişti când vine vorba de prepararea produselor de origine animală în propria gospodărie. Deşi supermarketurile şi marii vânzători pun stăpânire pe piaţă, trendul de a produce acasă tot ceea ce consumi începe să prindă contur, asta după ce vechile obiceiuri au fost ignorate pentru o vreme bună.

Atât pentru că tradiţia a fost uitată şi reţetele s-au pierdut, dar şi pentru că toată lumea încearcă să combine tehnologia cu tradiţia, a apărut, ca formă de păstrare a fumăturilor, vidarea acestora.

Bloggerul culinar Gina Bradea recomandă acest tip de păstrare a afumăturilor ca fiind unul practic şi curat. Pentru asta aveţi nevoie în primul rând de un aparat de vidat, care se găseşte cu uşurinţă în comerţ şi care este destul de accesibil.

„Nu vă recomandăm un tip anume de aparat de vidat. Aici, în Italia, avem un aparat simplu, ieftin, cumpărat cu ani în urmă. În România am cumpărat de curând un aparat, la fel, nu foarte scump, dar suntem foarte mulţumiţi. Recomand pungile care sunt la sul, pentru că se taie cât avem nevoie, fără să se facă risipă”, afirmă bloggerul culinar.

Procesul de vidare este unul extrem de simplu. Carnea se introduce în punga pentru vidat, tăiată la o dimensiune suficientă, dar nici prea mare, după care capătul desfăcut se introduce în aparatul de vidat care extrage aerul şi sigilează punga prin încălzire. Tot procesul durează sub un minut, în funcţie de cât de mare este bucata de carne şi punga, iar aparatul indică singur când s-a finalizat vidarea.

„Noi le punem în pachete mici, atât cât considerăm că se consumă. Vidate bine, se pot păstra  în frigider, la rece, până la 30 de zile, iar în congelatoram 3-4 luni. E foarte bun un aparat de vidat, noi vidăm şi verdeţurile sau brânza”, mai afirmă Gina Bradea. Aceasta prezintă pe bloggul ei diferite produse vidate, de la cârnaţi şi costiţe de porc, la alte bucăţi de carne de diferită provenienţă animală, condimentate sau scoase direct de la afumat şi introduse în punga de vidat. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum