Un poliţist din Satu Mare şi-a transformat propria gospodărie într-un adevărat muzeu etnografic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din comuna Craidorolţ, judeţul Satu Mare, şi-a transformat propria gospodărie într-un muzeu etnografic. Bărbatul a adunat de-a lungul timpului, într-o casă veche de peste 100 de ani din curtea casei, în jur de 1.000 de obiecte vechi.

Sorin Avram şi-a deschis muzeul din pasiune pentru lumea satului şi tradiţiile româneşti. Colecţia sa impresionantă conţine peste 1.000 de obiecte vechi. Cel mai vechi are 300 de ani şi este un vas antic grecesc, de lut, mare, alungit cu două toarţe, pentru păstrat şi transportat lichide şi grâne. 

“Obiectele sunt adunate din toate zonele judeţului. Unele le-am cumpărat, iar altele le-am primit”, spune Sorin Avram.

Sătmăreanul Sorin Avram are, de când se ştie, o pasiune pentru obiectele tradiţionale româneşti. A început, acum mai bine de şase ani, să-şi clădească visul: a adunat peste 1.000 de obiecte tradiţionale, care fac acum parte din singurul muzeu etnografic particular din judeţul Satu Mare. A cumpărat, a primit şi a găsit obiecte vechi de aproape 300 de ani.

Iată că azi, după şase ani, Sorin Avram se mândreşte cu înfiinţarea unui muzeu unic în judeţul Satu Mare, amenajat într-o casă cu o vechime de peste 100 de ani, amplasată chiar în curtea casei cale. Mai mult decât atât, colecţionarul nu percepe nicio taxă de intrare şi nici nu-i trece prin cap acest lucru.  

“Am făcut asta din pasiune. Nu pot să cer bani oamenilor pentru a intra în muzeu. Asta e plăcerea mea. Nu am de gând să fac din asta o afacere”, mărturiseşte Sorin Avram.

1.000 de obiecte vechi, adunate în şase odăi

Când i-a venit idea să strângă obiecte vechi şi să le dea o utilitate a cumpărat casa unde locuieşte azi, împreună cu familia, dar şi încă o clădire din curtea casei, veche de mai bine de 100 de ani, pe care a transformat-o apoi în muzeul de azi.

Aici şi-a adunat toate lucrurile vechi şi alte obiecte tradiţionale pe care le-a strâns de-a lungul timpului. Totodată, Sorin Avram a fost impresionat şi de obiectele vechi şi tradiţionale pe care le avea fostul proprietar al casei pe care a cumpărat-o apoi el, de aceea, alături de acestea le-a aşezat pe celelalte aduse din gospodăriile oamenilor din satele din împrejurimi.

Aşa se face că în prezent, în cele şase odăi ale muzeului se află mai mult de 1.000 de obiecte vechi, cu specific tradiţional caracteristic câte unei zone sau perioade de timp.

“Cel mai vechi obiect are 300 de ani şi este un vas antic grecesc, de lut, mare, alungit cu două toarţe. Se folosea pe vremuri la păstrat şi transportat lichide şi grâne”, mărturiseşte Sorin Avram.

În cele şase odăi amenajate în muzeul etnografic se regăsesc piese representative fiecărei zone ale judeţului. Una dintre camera este dedicată Ţării Oaşului şi Maramureş, alta zonei Codrului, iar alta reprezentativă pentru satele şvăbeşti şi ungureşti. Mai mult, bărbatul are o expoziţie de oluri, blide, căni şi obiecte din ceramic. Nici aparatele de radio şi televizoare de când lumea nu lipsesc din muzeul său şi nici colecţia de bancnote.

Curtea casei, invadată de utilajele din lemn

Pe lângă toate aceste minunăţii din incinta casei vechi de 100 de ani, curtea poliţistului parcă este deprinsă de pe vremea bunicilor. Aici se află zeci de utilaje pentru agricultură şi obiecte gospodăreşti vechi, majoritatea din lemn. Una dintre căruţele de lemn din grădina amenajată special pentru a da o tentă specifică tradiţionalului a fost obţinută de la descendeţii fostului primar din localitate din anii 1920.

“Pe vremea strămoşilor căruţa valora cam cât valorează acum o maşină de lux. Nu oricine deţinea o astfel de căruţă”, a spus poliţistul.

Tot în curtea muzeului se poate observa o maşină de găurit, veche de mai bine de 90 de ani, dar şi diferite utilaje agricole şi de transport.

Relaţie deosebită cu profesorul de istorie

Totul a început încă din copilărie, din clasele primare, când colecţionarul a avut o relaţie deosebită cu profesorul lui de istorie de la acea vreme. Acesta a avut grijă să-l facă pe elevul său, Sorin, să înţeleagă că lucrurile din casa părintească au o valoare inestimabilă datorită autenticităţii lor. Chiar dacă meseria lui de bază nu are nicio legătură cu istoria şi tradiţionalul, Sorin fiind poliţist cu normă întreagă, nu a stat pe gânduri şi şi-a îndeplinit visul- acela de a păstra valorile autentice.

Vă recomandăm şi

Cecenia: o mie de persoane, interogate după ce Ramzan Kadîrov şi-a pierdut mobilul la inaugurarea unui muzeu

Vizite cu ghidaj gratuit la Muzeul K.H. Zambaccian

Tehnofrig şi Metalul Roşu: istoria industriei clujene în imagini inedite

FOTO Zece motive pentru înfiinţarea unui Muzeu al credinţei străbune la Alba Iulia

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare