Trei tineri răpuşi de „ucigaşul nevăzut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedie într-o familie din Satu Mare. Trei persoane au fost găsite, azi dimineaţă, decedate într-o locuinţă de pe strada Retezatului, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Victimele, de 18, 23 şi 24 de ani au fost transportate azi la morga spitalului, pentru necropsie.

NU RATA:

Doi iubiţi au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon

Din primele cercetări reiese că tragedia s-a produs din cauza defecţiunilor la boilerul alimentat cu gaz, cei trei fiind răpuşi de monoxiodul de carbon, supranumit şi „ucigaşul nevăzut“.

Fratele unuia dintre victime, Robert Bretan, a fost cel care a spart unul dintre geamurile locuinţei. „Marius, fratele meu nu întârzia niciodată la serviciu. L-am sunat azi dimineaţă şi nu mi-a răspuns la telefon. Atunci mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva“, a declarat Robert Bratan.
Presimţirile fratelui s-au adeverit. Acesta l-a găsit pe Marius Bretan, de 24 de ani, întins pe jos într-o camera. La câţiva metri de fratele lui, în cadă se afla trupul neînsufleţit al Izabellei Szabo, (23 ani), viitoarea lui soţie. Nici tânărul de 18 ani nu a putut fi scăpat din ghearele morţii. Cornel Pelecaci, nepotul lui Marius Bretan, de care cei doi aveau grijă, a fost găsit fără suflare, în camera alăturată.

Familia – în stare de şoc
Tânărul de 18 ani a fost lăsat singur acasă, după ce părinţii lui au plecat vineri la muncă în străinătate. Pentru că îşi făceau griji pentru el, viitorii miri îl vizitau de fiecare dată când puteau. Azi noapte, au rămas peste noapte în locuinţa de pe strada Retezatului. Acolo şi-au găsit sfârşitul toţi trei.
Mama tânărului de 24 de ani este în stare de şoc.„Are el locuinţa lui, nu ştiu din ce cauz%C

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne