Satu Mare: Primăria, obligată să lucreze pentru firmele de asigurări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Ilyes este revoltat de prevederile legii privind asigurările obligatorii a locuinţelor

Edilul-şef Iuliu Ilyes spune că prevederile prin care Primăria este obligată să înştiinţeze proprietarii despre obligativitatea încheierii contractelor de asigurare a locuinţelor sunt aberante. Pe lângă obligativitatea furnizării periodice a unei baze de date, legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, 260/2008, obligă Primăria să aplice amenzi neasiguraţilor.


Primarul Iuliu Ilyes este revoltat de obligativitatea impusă de Legea 260 din 2008, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, de a informa proprietarii de locuinţe care nu şi-au asigurat casele. „Această lege este aberantă. Chiar dacă până la data de 15 ianuarie 2010, termenul limită potrivit legii, circa 10 % dintre sătmăreni îşi vor încheia aceste asigurări obligatorii, Primăria va trebui să trimită înştiinţări către ceilaţi 90%, respectiv 45.000 de proprietari. Această corespondenţă ne va costa cel puţin 540.000 de lei în primă fază, pentru că legea ne obligă să facem mai multe astfel de înştiinţări“, spune primarul Ilyes. El susţine că prevederile legii reprezintă un abuz la adresa autorităţilor locale.

„Acest PAID (Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), care ne cere toate aceste lucruri, este constituit dintr-un grup de firme private de asigurări. Iar noi ar trebui să le facem treaba din banii sătmărenilor. Mai mult, Primăria nu are nici personalul necesar să trimită zeci de mii de scrisori cu confirmare de primire, dar nici să furnizăm lunar date cu privire la modificările statutului domiciliar al fiecărui sătmărean, pentru că nu avem cum“, spune revoltat edilul-şef Ilyes.
Articolul 19 din Legea 260, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, prevede că „PAID va transmite lunar primărilor lista proprietarilor care nu au încheiat contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor şi valoarea primei obligatorii datorate de fiecare. Primarul, prin compartimentul de specialitate al acestuia, va trimite în termen de 3 zile de la data primirii listei, scrisori de înştiintare cu confirmare de primire către debitori; contravaloarea acestor trimiteri poştale se va debita trimestrial către PAID“. Aceaşi lege spune că aplicarea sancţiunilor, de până la 500 de lei, se fac de către primari şi de către persoanele împuternicite în acest scop de către acestia.

Asigurări pentru 1.300 de locuinţe sociale


Primarul nu înţelege de ce locuinţele sătmărenilor trebuie asigurate împotriva alunecărilor de teren, iar cele de la etajele IV împotriva inundaţiilor. „Satu Mare are cel mai puternic sistem de diguri, iar o inundaţie este foarte puţin probabilă, este chiar exclusă. Pe de altă parte, nu înţeleg de ce trebuie asigurate locuinţele împotriva alunecărilor de teren, când în municipiul Satu Mare nu am avut astfel de catastrofe naturale şi nici nu vom avea“, mai spune primarul.

Primăria are de plătit asigurarea obligatorie pentru 1.300 de locuinţe sociale. „Pe lângă tot acest efort, noi mai avem de achitat şi până la 20 de euro pentru fecare dintre cele 1.300 de locuinţe sociale pe care le administrăm“, mai spune primarul. Reprezentanţii PAID nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere până la închiderea ediţiei.

Cine este PAID
SC PAID SA este o societate comercială de asigurare-reasigurare, constituită prin asocierea firmelor autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe, în conformitate cu prevederile prezentei legii.


Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil