Satu Mare: Parada florilor în mii de culori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1000 de copii, părinţi şi cadre didactice au participat la cea de-a III-a ediţie a „Paradei florilor”, organizată cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor Naţionale. Evenimentul a fost organziat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare.

Vezi aici GALERIE FOTO de la paradă

Copii, părinţi şi cadre didactice din tot judeţul s-au adunat la cea mai mare paradă eco organizată vreodată la Satu Mare. Îmbrăcaţi în costume 100% reciclabile, fabricate din materiale de plastic, hârtie, metale dar şi din frunze vii, sute de copii din zeci de grădiniţe şi şcoli din tot judeţul au defilat astăzi în centrul Sătmarului.

„Primele două ediţii au avut loc în 2007 şi 2008, după care am renunţat la eveniment, având alte programe prioritare la nivel local. Cei mai mulţi participanţi au fost în 2008, când circa 600 de copii şi adulţi au venit. Anul acesta însă am bătut recordul şi numărul participanţilor s-a dublat, ajungând la peste 1000”, spune Adriana Culda, purtătorul de cuvânt al APM Satu Mare.

Micuţii au îmbărcat costume de prinţi, prinţese, piraţi, soldaţi, flori, legume, fructe dar şi copaci, toate fabricate manual la şcoli şi acasă. Cei mici s-au organziat de la amiază în Grădina Romei şi au pornit spre centru, unde au urmat alte programe de timp liber.

Ajunşi în Piaţa Libertăţii, grupul, în fruncte cu echipe de majorete şi fanfara de la Palatul Copiilor au făcut sensul giratoriu şi au poposit în faţa Catedralei Romano-Catolice.

În timp ce micii artişti invitaţi se pregăteau de prestaţii, copiii îndemânatici au particiapt la concursul de desen pe asflat, având ca tematică ecologia şi protecţia mediului.

De la ora 12.30 au urmat momente artistice cu Andra Zelenak, Lucia Bura, Rareş Jucan şi Tudorel Toduţ, după care premeirea costumelor şi a desenelor celor mici.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început