Satu Mare: La un an de la incendiu, detectoarele lipsesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Maternitatea din Satu Mare nu sunt nici acum detectoare de fum şi gaze, deşi un incendiu a afectat unitatea în urmă cu un an. Conducerile spitalelor susţin că nu există fonduri pentru dotarea cu aparate de avertizare sau pentru efectuarea de reparaţii la sistemele electrice.

Autorităţile nu au luat nici o măsură de avertizare în caz de incendiu la Maternitatea din Satu Mare, deşi, în urmă cu un an, flăcările au cuprins magazia secţiei, din cauza unui scurt-circuit electric.

În seara zilei de 18 iunie 2009, 28 de bebeluşi şi 37 de mămici au fost evacuaţi de urgenţă şi transferaţi în secţia de ginecologie. Chiar dacă priza defectă de la care au izbucnit flăcările a fost înlocuită, până acum nu au fost instalate detectoare de fum. „Defecţiunea la priza care a produs scurt-circuitul a fost remediată imediat. Nu îmi amintesc dacă în secţie era pe atunci detector de fum“, a declarat colonelul Iulian Burz, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare. Magazia a fost igienizată şi zugrăvită în două zile. „Au ars nişte materiale din magazie, însă, cu ajutorul personalului medical care era de serviciu, am reuşit în timp record să evacuăm bebeluşii şi mămicile“, susţine Paula Mare, fostul manager al Spitalului.

Adrian Ciobanu, managerul actual al Spitalului Judeţean Satu Mare, de care aparţine maternitatea, susţine că lipsa fondurilor este motivul pentru care nu s-au instalat detectoare în secţie.

Spitalul din Carei are detectoare de gaze şi fum
Un singur spital din judeţul Satu Mare, cel din Carei, are detectoare de gaze şi fum. Restul unităţilor, verificate ieri de comisia formată din specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai ISU, nu au astfel de detectoare, iar instalaţiile electrice funcţionează cu deficienţe. „Spitalul din Carei este o unitate mai nouă. Când s-a instalat centrala termică s-au pus şi detectoarele de gaze şi fum, aceste instalaţii fiind prevăzute în proiect. Restul spitalelor verificate până în prezent nu au aceste detectoare, nici măcar avertizoare pentru concentraţiile de gaze din încăperile cu substanţe periculoase“, a declarat Carmen Guleş, directorul DSP. Alte deficienţe constatate în cadrul verificărilor au fost coşurile necurăţate de evacuare a gazelor şi fumului şi prize fixate necorespunzător în pereţi. Unităţile spitaliceşti au termen două zile pentru a-şi rezolva problemele, în caz contrar vor fi sancţionate. În data de 19 august, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare a solicitat Ministerului Sănătăţii aproximativ 100 de detectoare optice de gaze şi fum.

Citat: 28 de bebeluşi au fost evacuaţi din cauza incendiului produs în 18 iunie la Maternitate

Mai multe pentru tine:
Scandal monstru între liberala Gabriela Horga și deputatul PSD Adrian Câciu: „Ea mă agresează, mă provoacă. Știe să citească?”
Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare
Prințesa uitată Ka’iulani, frumusețea exotică și tragică a Hawaii-ului. Ea a sfidat America
Eclipsa de Lună din 7 septembrie. Ce schimbări aduce pentru fiecare zodie. Semnul zodiacal ce va trage lozul câștigător
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Divinitatea va fi alături de două zodii începând cu 8 septembrie. Este ziua zero, multe lucruri se schimbă, iar o perioadă cu adevărat înfloritoare începe
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Alexandru cel Bun – domnitorul Moldovei cu patru soții. Cum a ajuns să se căsătorească cu propria mătușă
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
De ce tot amână Prodanca nunta cu Ronald Gavril? „Nu-l mai vedeți!”
Brigitte, câștig de cauză în procesul cu Raluca Podea! „Și-a făcut imagine pe spatele meu că am fost nevasta lui Ilie Năstase! Aștept banii!” Nevasta lui Pastramă a fugit iar la Dubai!