Satu Mare: Elevii din Stâna refuză să meargă la şcoală
0Elevii şi părinţii lor sunt nemulţumiţi de faptul că directorul şcolii din localitate a fost demis, după comsararea unităţii. Pentru a patra zi consecutiv, cei 235 de elevi ai Şcolii Generale din satul Stâna au refuzat să intre la cursuri.
Motivul protestului elevilor şi părinţilor din localitate este demiterea directorului şcolii Florian Silaghi (58 ani). El a ocupat această funcţie până la începutul lunii septembrie, când Inspectoratul Școlar Satu Marea decis desfiinţarea postului, odată cu trecerea şcolii în subordinea unităţii din comuna Socond, de care aparţine satul. Alţi doi profesori au fost propuşi pentru postul de director al şcolii din comuna Socond, dar unul dintre ei a refuzat numirea.
Şedinţă la prefectură
Nemuţumirile sătenilor au ajuns în această dimineaţă în atenţia Prefecturii Satu Mare. Prefectul Radu Giurcă a convocat o şedinţă pentru clarificarea situaţiei conflictuale de la şcoala din Stâna. Reprezentanţi ai cetăţenilor din localitate, primarul comunei Socond, inspectorul şcolar general şi cadrele didactice au avut în această dimineaţă la Prefectura Satu Mare o şedinţă cu scântei, la care nu au fost găsite soluţii pentru rezolvarea problemei. Localnicii din Stâna, cei mai mulţi de etnie romă, sunt decişi să continue protestul până la repunerea în funcţie a directorului Silaghi. „Am şase copii la această şcoală. Am fost foarte mulţumit de ceea ce a făcut directorul pentru noi. S-a ocupat de copii. Noi mergeam dimineaţa la lucru, iar domnul director aduna toţi copii şi îi ducea la şcoală. Nu înţeleg de ce s-a luat această decizie, dar sper să se rezolve pentru că noi altfel nu ne vom mai lăsa copiii la şcoală“, a spus Gelu Stoica, unul dintre părinţi. Florian Silaghi a fost numit director în urmă cu opt ani.
Director dedicat
„Am făcut nouă proiecte pentru această şcoală, unitatea fiind una dintre cele mai moderne din judeţ. Avem şi un centru de informatică de care multe şcoli duc lipsă. Copiii sunt pregătiţi, nu duc lipsă de nimic, iar eu îi apreciez pe părinţii lor pentru că vor să îşi educe copiii“, a declarat Florian Silaghi, fostul director. Pe de altă parte, primarul comunei Socond, Ioan Sava, susţine că situaţia şcolară a copiilor a rămas neîncheiată şi că mulţi dintre ei sunt corigenţi.
Părinţii revoltaţi nu i-au lăsat nici pe profesori să intre în şcoală. „Ne-au huiduit şi nu ne-au lăsat să intrăm în şcoală. Am dori să intrăm frumos la ore. Unii părinţi nu ne-au înţeles“, a spus profesoara de istorie Angelica Schupler.
citat
„ Voi discuta cu părţile implicate şi voi lua o decizie favorabilă copiilor. Nu este normal ca aceşti copii să nu meargă la cursuri“
Mariana Popa, inspectorul general şcolar