Satu Mare: Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o fântână acoperită cu lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad B. de 53 de ani din Viile Satu Mare a fost găsit decedat într-o fântână dezafectată. Cadavrul bărbatului a fost găsit în această dimineaţă la ora 6.30. Deocamdată nu există suspiciuni de omor.

Un bărbat cu domiciliul în Viile Satu Mare a decedat în condiţii deocamdată necunoscute pentru poliţişti. Cadavrul lui Vlad B. de 53 de ani a fost descoperit într-o fântână dezafecttă, acoperită de scânduri, situată în faţa unui bar din localitate.
„Colegii de la postul de Poliţie din Viile Satu Mare au fost anunţaţi în această dimineaţă despre un cadavru găsit într-o fântână din localitate. Bărbatul zăcea într-o baltă de apă de aproximativ 30 de cm. Din primele verificări nu s-au găsit urme de violenţă şi nu există suspiciuni de omor, însă cercetările în caz continuă”, spune Ana Lăpuşte Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Cadavrul a fost transportat la prosectură în vederea efectuării necropsiei pentru a se stabili condiţiile în care acesta a murit şi cauzele decesului. Revenim cu detalii.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii