Sătmăreanul care a intrat în Cartea Recordurilor îşi deschide muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Lavrincic, sătmăreanul care a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe scrisori primite, îşi va deschide muzeu. Sălăjean de origine, cu domiciliul în Cluj Napoca şi serviciul la Satu Mare, Gabriel a adunat 4 milioane de scrisori.

Gabriel Lavrincic, de 35 de ani, a primit până acum 4 milioane de scrisor. A intrat însă în Cartea Recordurilor cu doar 22.018 dintre acestea, care sunt întregi, curate, timbrate şi ştampilate, conform cerinţelor Guinness. Bărbatul se declară mulţumit de impresionanta colecţie pe care o strânge de la vârsta de 11 ani. Povestea scrisorilor a început într-o tabără.
„Cele 22.018 scrisori le-am primit, în proporţie de 99,9%, de la copii din Rusia, de la pionierii pe care i-am cunoscut în taberele la care am participat în copilărie. După prima tabără am primit prin poştă circa 5.000 de scrisori. Mi-a luat ceva vreme să le citesc, dar am reuşit să şi răspund la ele. De aici a început totul”, povesteşte colecţionarul.
A învăţat zece limbi
Gabriel spune că această pasiune l-a ajutat practic să înveţe nu mai puţin de zece limbi şi să cunoască diferite culturi. Odată cu scrisorile, bărbatul a primit şi a trimis vederi, cărţi, hărţi, monede, timbre, bancnote şi reviste, reuşind astfel să cunoască alte culturi şi locuri, dar şi să facă cunoscută cultura zonei noastre.
„Cinci ani din copilărie mi i-am petrecut citind şi scriind scrisori zi de zi. Tot la 2-3 zile primeam câte o tură de 50-60 de scrisori, pe care nu numai că le-am citit, dar m-am şi simţit responsabil să le răspund. Astfel, am reuşit să închei strânse prietenii şi să-mi deschid orizontul şi spre alte culturi şi limbi. În momentul de faţă, în afară de limba română şi cea maghiară vorbesc încă zece limbi, iar asta datorită prietenilor pe care mi i-am făcut prin corespondnţă. Bunicul meu, Petru Juca, a fost cel care întotdeauna m-a încurajat să-mi păstrez bunul obicei de a scrie, iar eu voi face la fel cu copiii mei”, mai povesteşte Gabriel.
Primul Muzeu al scrisorilor din lume
În ceea ce priveşte destinaţia colecţiei, Gabriel Lavrincic spune că în viitor va amenaja un muzeu unic în lume, respectiv Muzeul Scrisorilor, unde va expune nu doar plicurile primite de-a lungul anilor, ci şi cărţile, hărţile, timbrele, revistele, ziarele, monedele şi bancnotele pe care le-a primit de la prieteni. Muzeul va fi amenajat la Marca, în judeţul Sălaj, locul unde el a adunat scrisorile. Acestea se află depozitate într-o cameră a casei părinteşti.
Cifre: 22.018 de scrisori i-au fost necesare lui Gabriel Lavrincic să intre în Cartea Recordurilor.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert